SCANDAL ÎN IAȘI Bătaie în Iași, între două familii care s-au atacat cu bâte și lopeți. Patru persoane din comuna Holboca au fost reținute, sâmbătă, după ce și-ar fi bătut vecinii. Mai mult, scandalagiii l-ar fi amenințat cu moartea pe șeful de post din localitate și ar fi bătut o polițistă care a încercat să oprească tărăboiul.
Procurorii de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Iași au întocmit dosar penal pentru tulburarea ordinii publice, lovire și alte violențe și ultraj, după ce membrii a două familii vecine din comuna Holboca s-ar fi bătut cu bâtele și lopețile, informează Agerpres.ro. După răfuială, membrii uneia dintre familii s-ar fi refugiat înr-o casă din sat. De acolo ar fi cerut ajutorul polițiștilor pentru a-i escorta. Trei agenți ar fi mers la fața locului.
În momentul în care au ajuns în dreptul casei rivalilor, grupul ar fi fost atacat cu bâte, lopeți și sape. Polițiștii au reușit să despartă cele două familii, însă, în timpul intervenției, o polițistă ar fi fost trasă de păr de mama unora dintre scandalagii.
Totodată, agresorii ar fi susținut că îi vor „tăia gâtul” șefului de post din localitate.
„Pe data de 26 iulie, la serviciul 112 a fost primit un apel telefonic pentru a semnala un conflict între două familii vecine. Polițiștii au intervenit la locul solicitării, iar pentru aplanarea conflictului a fost nevoie de intervenția celor de la Serviciul pentru Acțiuni Speciale”, a declarat Anca Vâjiac, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Județean de Poliție Iași, pentru sursa citată.
Patru agresori au fost reținuți și urmează să fie prezentați instanței cu propunere de arestare preventivă. Victimele au ajuns la spital în stare gravă. Medicii spun că acestea necesită între 7 și 55 de zile de îngrijiri medicale.
Sursă info și foto.