O patrulă independentă de ordine şi siguranţă publică de pe raza localităţii Baia Mare, a fost sesizată să acţioneze pe strada Lunci din Baia Mare unde s-a reclamat un scandal.
La faţa locului, subofiţerii jandarmi l-au identificat pe Toma M. de 38 ani, din Baia Mare care, aflându-se la domiciliul său, le-a adresat injurii pe fondul unor neînţelegeri, nepoatelor sale. În conformitate cu art. 3, pct. 1, şi art. 4, alin. 1, lit. B din Legea 61/1991, persoana în cauză a fost sancţionată cu amendă contravenţională în valoare de 200 lei.
Tulburarea ordinii publice pe B-dul Unirii din Baia Mare
O patrulă independentă de ordine şi siguranţă publică de pe raza localităţii Baia Mare a fost sesizată să se deplaseze pe B-dul Unirii din municipiul Baia Mare unde-a fost reclamat un scandal. La faţa locului a fost identificat Gheorghe C. în vârstă de 59 ani, cu domiciliul în Baia Mare care, pe fondul consumului de alcool, a tulburat ordinea şi liniştea publică. Pentru fapta sa, în conformitate cu art. 3, pct. 25, şi art. 4, alin. 1, lit. b din Legea 61/1991, a fost aplicată o amendă contravenţională în valoare de 200 lei.