AcasăEvenimentSătmăreni arestaţi pentru o bătaie în Maramureş

Sătmăreni arestaţi pentru o bătaie în Maramureş

spot_img

DISTRIBUIȚI

Prin încheierea penală nr. 763 din data de 24.12.2013, pronunţată în dosarul nr. 8690/100/2013 al Tribunalului Maramureş s-a dispus, la propunerea Parchetului de pe lângă Tribunalul Maramureş, arestarea preventivă pe o durată de 29 de zile a inculpaţilor L. Mihai, în vârstă de 31 de  ani şi  S. Mihai,  în vârstă de 52 de  ani, ambii domiciliaţi în localitatea Turulung, judeţul Satu-Mare, cercetaţi pentru săvârşirea infracţiunilor de tentativă la  omor calificat şi ultraj contra bunelor moravuri.

„Pentru a dispune arestarea preventivă a inculpaţilor, instanţa a reţinut că în cauză există indicii temeinice care să justifice presupunerea că aceştia, în seara zilei de 14.12.2013, în jurul orei 20.00, pe fondul unui conflict anterior şi după o înţelegere prealabilă, împreună cu alte persoane, o parte rămase neidentificate, înarmaţi cu mai multe obiecte contondente, le-au aşteptat pe părţile vătămate F.A, F.F. şi Ş.I.  pe drumul comunal dintre localităţile Ilba şi Handalul Ilbei şi le-au aplicat lovituri în diverse zone ale corpului, provocându-le leziuni care au necesitat, în cazul a două dintre acestea, 28-30 de zile de îngrijiri medicale.”, se arată în comunicatul de presă al Tribunalului Maramures.

Împotriva încheierii prin care s-a dispus luarea măsurii de arestare preventivă  inculpaţii nu au  declarat  recurs, dar au la dispoziţie 24 de ore de la pronunţarea ei pentru introducerea căii de atac.

 

 

loading...

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

spot_img




TE-AR MAI PUTEA INTERESA