AcasăEvenimentSportȘase jucătoare de la HCM Baia Mare, împrumutate pentru un an competițional

Șase jucătoare de la HCM Baia Mare, împrumutate pentru un an competițional

spot_img

DISTRIBUIȚI

 Mai multe jucătoare de la HCM Baia Mare vor fi împrumutate pentru un an competiţional. Este vorba despre Aneta Pîrvuţ, Andrada Maior-Paşca, Cynthia Tomescu, Ana Maria Tănăsie, Alexandra Ciunt şi Reka Tamaş. Pentru fiecare dintre aceste jucătoare există mai multe solicitări, sportivele urmând să aleagă în cel mai scurt timp echipele pentru care doresc să evolueze în sezonul 2014-2015.

După ce în anul competiţional 2012-2013 HCM Baia Mare a devenit pentru a doua oară în istoria clubului vicecampioană naţională şi a câştigat în premieră Cupa României, sezonul următor a adus pentru echipa din Baia Mare noi performanţe: cucerirea titlului de campioană naţională şi câştigarea Supercupei şi a Cupei României. Performanţele naţionale se doresc a fi dublate, în anul competiţional 2014-2015, şi de un parcurs european semnificativ. Tocmai cu gândul la un obiectiv continental îndrăzneţ, au fost efectuate şi urmează să mai fie făcute transferuri ale unor jucătoare cu carte de vizită internaţională, care să ajute cu experienţa lor campioana României, HCM Baia Mare. În consecinţă, mai multe jucătoare de la HCM Baia Mare vor fi împrumutate pentru un an competiţional către echipe la care au posibilitatea să joace meci de meci şi, astfel, să progreseze. Este vorba despre Aneta Pîrvuţ, Andrada Maior-Paşca, Cynthia Tomescu, Ana Maria Tănăsie, Alexandra Ciunt şi Reka Tamaş. Pentru fiecare dintre aceste jucătoare există mai multe solicitări, sportivele urmând să aleagă în cel mai scurt timp echipele pentru care doresc să evolueze în sezonul 2014-2015.

Contractul Renatei Ghionea şi cel al Mihaelei Băbeanu vor fi reziliate de comun acord. În cazul Oanei Bondar, încetarea colaborării dintre jucătoare şi echipa HCM Baia Mare vine ca o opţiune a antrenorului principal al echipei campioane, Costică Buceschi. Claudia Cetăţeanu se va ocupa în continuare de pregătirea portarilor de la echipele de junioare ale HCM Baia Mare. Diana Puiu este liberă de contract.

HCM Baia Mare le mulţumeşte tuturor acestor jucătoare pentru contribuţia adusă până acum la performanţele atinse de echipă şi le doreşte un parcurs profesional cât mai bun în cele ce urmează.

Sursă text: www.hcmbaiamare.ro

loading...

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

spot_img




TE-AR MAI PUTEA INTERESA