Ion Caramitru, născut la 9 martie 1942, în București, este un actor de teatru și film, dar și regizor român de origine aromână. Este președinte al UNITER din 1990, iar în prezent, din 2005, este directorul Teatrului Național din București.Ion Caramitru a absolvit Institutul de Artă Teatrală și Cinematografică I.L. Caragiale, clasa profesor Beate Fredanov, în 1964, când a și debutat pe scena Teatrului Național din București, în „Eminescu”, de Mircea Ștefănescu. A fost actor și regizor laTeatrul Bulandra, al cărui directorat l-a și deținut în perioada 1990 – 1993. A fost ministrul Culturii între anii 1996 – 2000. Este căsătorit cu actrița Micaela Caracaș și are trei fii: Ștefan, Andrei și Matei Caramitru.
A participat la revoluția română din 1989, fiind printre cei care au cucerit Televiziunea Română în 22 decembrie 1989. Alături de Mircea Dinescu a anunțat la televiziune căderea regimului Ceaușescu.
A fost membru în Consiliul Frontului Salvării Naționale (figurând pe lista membrilor inițiali anunțați la TVR de Ion Iliescu), apoi în Consiliul Provizoriu de Uniune Națională, unde a ocupat funcția de vicepreședinte.
S-a plasat, în cele din urmă, în opoziție cu fostul președinte Ion Iliescu.
Membru PNȚCD, ministru al culturii (12 decembrie 1996 – 28 decembrie 2000) în guvernele Victor Ciorbea, Radu Vasile, Mugur Isărescu.
Este vicepreședinte al Asociației revoluționarilor fără privilegii.