În fiecare an de sărbătoarea Înălţării Domnului, în localităţile din ţară, se desfăşoară manifestări dedicate comemorării eroilor României. Regulamentul militar stabileşte că organizarea de ceremonii oficiale, cu participarea militarilor şi a fanfarei au loc doar la Bucureşti şi în municipiile reşedinţă de judeţ din ţară. În municipiul Baia Mare va avea loc joi, 24 mai a.c., de la ora 12.00, ceremonialul militar şi religios pentru comemorarea eroilor.
La Monumentul Ostaşului Român de la intrarea în Parcul Municipal, autorităţile judeţene şi locale vor fi întâmpinate de către comandantul Garnizoanei Baia Mare, începând cu ora 11.45. După prezentarea onorului militar şi salutarea Drapelului de Luptă se va proceda la intonarea Imnului Naţional al României. Au fost invitaţi la slujba religioasă şi de pomenire a eroilor P.S. Arhiereu Vicar Justin Sigheteanu şi P.S. Episcop Vasile Bizău. Coroanele de flori aduse de participanţi vor fi sfinţite de către preoţii prezenţi la manifestare. Vor rosti alocuţiuni despre însemnătatea Zilei Eroilor prefectul Sorin Rednic, preşedintele Mircea Man şi primarul Cătălin Cherecheş .
Prefectul de Maramureş împreună cu preşedintele Consiliului judeţean, primarul municipiului Baia Mare, reprezentantul filialei maramureşene a veteranilor de război şi comandantul Garnizoanei Baia Mare vor depune o coroană de flori la obeliscul cimitirului comemorativ. La plăcile comemorative din cadrul cimitirului vor fi depuse buchete de flori de către elevi băimăreni. Ceremonialul depunerii de coroanelor de flori la Monumentul Ostaşului Român se va desfăşura în conformitate cu regulamentul militar. Manifestarea se va încheia cu defilarea Detaşamentului de Onoare şi a fanfarei municipale.
La manifestarea dedicată Zilei Eroilor sunt invitaţi să participe reprezentanţi ai administraţiei publice locale; reprezentanţi ai Ministerului Administraţiei şi Internelor; Ministerului Apărării Naţionale; Direcţiei Judeţene de Informaţii; Oficiului Judeţean de Telecomunicaţii Speciale; justiţie; parlamentari; veterani de război; cadre militare în rezervă şi retragere, partide politice; şefi ai serviciilor publice deconcentrate; sindicate; reprezentanţi din învăţământul preuniversitar şi universitar; organizaţii neguvernamentale şi reprezentanţi ai societăţii civile.
Ordinea şi liniştea publică va fi asigurată, în zona desfăşurării ceremonialului militar, de către efective de poliţie şi jandarmi. Prin dispoziţia secretarului de stat, şef al Departamentului de ordine şi siguranţă publică, chestor principal de poliţie Ioan Nicolae Căbulea, în toate structurile militare ale Ministerului Adminstraţiei şi Internelor se va păstra mâine, la ora 12.00 un moment de reculegere şi se va oficia de către preoţii militari Sfânta liturghie a Înălţării Domnului în lăcaşele de cult existente la nivelul structurilor teritoriale.