Credincioşii ortodocşi îi prăznuiesc, vineri, pe 9 martie, pe cei 40 de mucenici, ostaşi în armata romană din vremea împăratului Liciniu (308-324), care au fost omorâţi prin chinuri în Sevastia Armeniei, fiindcă nu au vrut să renunţe la credinţa creştină. Conducătorul lor militar se numea Agricola, un aspru luptător împotriva creştinilor. Aflând că 40 de ostaşi din subordinea sa au refuzat să se închine idolilor, fiind creştini, le-a ordonat să-şi lase credinţa.
Pentru că nu a putut să-i convingă să renunţe la credinţă, Agricola a ordonat ca toţi cei 40 de tineri ostaşi să intre dezbrăcaţi în lacul Sevastia, care, în acea perioada a anului, era aproape îngheţat. Unul dintre ei nu a rezistat şi a ieşit din apă, dar intrând în baia caldă cu care erau ademeniţi cei din lac a murit. Numărul mucenicilor s-a completat cu unul dintre temniceri care, văzând tăria martirilor, s-a declarat şi el creştin şi a intrat în lac, alături de ceilalţi. După ce au fost scoşi din apă, martirilor li s-au sfărâmat gleznele, apoi au fost arşi de vii.
Sărbătoarea populară a mucenicilor marchează începutul anului agrar, celebrat la echinocţiul de primăvară, hotar între iarnă şi vară, între zilele aprige ale Dochiei şi zilele călduroase ale Moşilor.
Obiceiurile din ziua de Măcinici reprezintă un scenariu ritual specific Anului Nou: prepararea alimentelor (sfinţişorii), beţia rituală atestată de tradiţia populară, care susţine că e bine să bei în această zi 40 de pahare de vin, aprinderea focurilor prin curţi şi grădini, purificarea oamenilor şi animalelor prin stropirea cu apă sfinţită, bătutul pământului cu maiurile pentru alungarea frigului şi scoaterea căldurii, aflarea norocului în noul an prin prepararea turtei de măcinici, tăierea primelor corzi de viţă de vie.
Obiceiul de a se bea în această zi 40 de pahare cu vin roşu este o reminiscenţă a unor vechi practici păgâne din antichitate. Oamenii credeau că vinul băut de Măcinici se transformă de-a lungul anului în sânge şi putere de muncă. Dacă cineva nu putea să bea atâtea pahare cu vin, trebuia să guste sau măcar să fie stropit cu vin.
În tradiţia populară românească, focurile care se aprind în dimineaţa zilei de Măcinici (imediat după miezul nopţii) reprezintă arderea simbolică a spiritului iernii şi renaşterea spiritului verii.