AcasăMARAMURESUL ISTORICSARBATOARE - 29 iunie - Ziua Internaţională a Dunării

SARBATOARE – 29 iunie – Ziua Internaţională a Dunării

spot_img

DISTRIBUIȚI

Pentru al nouălea an consecutiv, pe data de 29 iunie se sărbătoreşte Ziua Internaţională a Dunării. Pentru acest an, Comisia Internaţională pentru Protecţia Fluviului Dunărea (ICPDR) a propus păstrarea aceleaşi teme ca în ultimii doi ani “Fii activ pentru Dunăre!”, prin care se urmăreşte conştientizarea publicului asupra importanţei protejării fluviului Dunărea şi  a râurilor din bazinul acestuia. În contextul acestei sărbători, Administraţia Administraţia Bazinală de Apă Someş-Tisa va organiza mâine la Satu Mare, şedinţa Comitetului de Bazin Someş-Tisa, eveniment la care vor participa autorităţi publice locale, precum şi factorii decizionali din domeniul mediului din judeţele: Cluj, Bistriţa-Năsăud, Maramureş, Satu Mare şi Sălaj. Tematicile care se vor dezbate cu această ocazie se vor referi atât la bazinul hidrografic al fluviului Dunărea, cât şi la semnificaţia Zilei Internaţionale a Dunării.

Ordinea de zi cuprinde mesajul Ministrului Mediului şi Pădurilor, dna Rovana Plumb, mesajul Directorului General al Administraţiei Naţionale Apele Române, dl Vasile Pintilie, teme legate de semnificaţia Zilei Dunării (Strategia Uniunii Europene pentru regiunea Dunării, Dunărea şi ICPDR, etc.)  şi  discuţii pe baza Regulamentului de organizare şi funcţionare a comitetului de bazin.

Caseta explicativă

Comitetul de Bazin Someş-Tisa

La nivelul fiecărui district de bazin hidrografic din România este organizat un Comitet de Bazin. La nivelul Bazinului Someş-Tisa, acesta are în componenţă 19 membri numiţi şi aleşi în condiţiile legii.

Rolul Comitetului de Bazin:

– Promovarea participării tuturor celor implicaţi ca parte consultativă în luarea deciziilor din domeniul gospodăririi apelor; 

– Prin atribuţiile ce-i revin, comitetul se implică în implementarea politicii europene în domeniul apei, respectiv a Directivelor Uniunii Europene, care au fost transpuse şi armonizate în legislaţia românească;

– Activitatea Comitetului de Bazin se desfăşoară după principiile gospodăririi durabile a resurselor de apă: gospodărirea apelor pe bazine hidrografice, solidaritatea umană şi interesul comun.

Pentru desfăşurarea activităţii, comitetul are un Secretariat Tehnic Permanent, asigurat de către Administraţia Bazinală de Apă Someş-Tisa.

 

loading...

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

spot_img




TE-AR MAI PUTEA INTERESA