SĂRBĂTOARE Sărbătoarea Înălțării Sfintei Cruci a fost instituită de către Biserică în urma a două evenimente: primul este aflarea Crucii pe care a fost răstignit Mântuitorul Iisus Hristos și înălțarea ei solemnă în văzul poporului de patriarhul Macarie al Ierusalimului, la 14 septembrie 335.

SĂRBĂTOARE Cel de-al doilea eveniment este aducerea Crucii de la perși în anul 629, în timpul împăratului bizantin Heraclius.

Acesta a depus-o cu mare cinste în Biserica Sfântului Mormânt din Ierusalim, după ce patriarhul Zaharia a înălțat-o în văzul credincioșilor, la 14 septembrie 630.

Sfântul Mare Împărat Constantin cel Mare (306-337) trăia cu dorința de a afla Crucea pe care fusese răstignit Mântuitorul și a trimis-o la Ierusalim pe mama sa, împărăteasa Elena.

În decursul timpului însă, peste locul unde se spunea că se afla îngropată Crucea, fusese construit un templu păgân. După dărâmarea acestuia și săparea în adâncime, au fost găsite trei cruci. Alături de ele era o inscripție pe care scria „Iisus nazarineanul, regele iudeilor”.

Neștiind însă care este crucea pe care fusese răstignit Hristos, a fost puse pe rând deasupra unui mort care, la atingerea uneia dintre cele trei cruci, a înviat și s-a ridicat viu.

Și o femeie bolnavă de moarte, mergând la ea patriarhul cu împărăteasa și aducând crucile, peste care a fost pusă crucea Domnului, îndată s-a sculat sănătoasă.

Astfel, prin aceste minuni, a fost identificată Crucea pe care fusese răstignit Hristos. Datorită mulțimii de oameni care doreau să vadă crucea, împărăteasa Elena împreună cu patriarhul Macarie au înălțat-o în văzul tuturor.

Sfântul Constantin cel Mare a zidit în acel loc o biserică, Biserica Învierii Domnului, sfințită la 13 septembrie 335. A doua zi, la 14 septembrie, patriarhul Macarie al Ierusalimului a arătat din nou, de pe amvonul bisericii, sfântul lemn al Crucii Răstignirii, pentru ca toți cei de față să-l vadă. De atunci, această zi a rămas definitiv ca sărbătoare a „Înălțării” sau „Arătării” Sfintei Cruci.

Cea de-a doua întâmplare care a făcut ca această sărbătoare să se generalizeze a fost aducerea Sfintei Cruci de la perși. În anul 611, aceștia au intrat în Ierusalim, au distrus Biserica Învierii și au furat crucea pe care fusese răstignit Hristos. Câțiva ani mai târziu, în 629, împăratul Heraclius a înfrânt armatele perșilor și i-a alungat din Ierusalim.

Sfânta Crucea a fost recuperată și adusă de însuși împăratul, care, la 14 septembrie 630, a așezat-o în aceeași biserică.
În 634, Sfânta Cruce a fost dusă în procesiune solemnă de la Ierusalim la Constantinopol. De atunci, sărbătoarea Înălțării Sfintei Cruci, limitată până în acel an numai la Ierusalim, s-a extins treptat în toată Biserica de Răsărit.

În Biserica apuseană, sărbătoarea a fost introdusă de papa Serghie I (687-701), care era antiohian de origine.
Spre deosebire de alte praznice împărătești, Înălțarea Sfintei Cruci se serbează cu post, pentru că ne aduce aminte de Patimile și de Moartea Mântuitorului Hristos.