Astăzi a început Săptămâna Patimilor, o perioadă de pocăinţă şi îndreptare duhovnicească pentru toţi creştinii ortodocși și greco-catolici, care încheie astfel vremea de pregătire sufletească pentru cea mai mare sărbătoare creştină.
În biserici se vor oficia în fiecare seară Deniile, slujbe prin care credincioşii îl „petrec” pe Hristos pe drumul Crucii, până la moarte şi Înviere. Fiecare zi are o semnificaţie aparte, în care credincioşii rememorează evenimentele din ultimele zile din viaţa pământească a Mântuitorului, înainte de Înviere.
Credincioşii care nu calcă des pragul bisericii ştiu despre Săptămâna Mare, numită şi Săptămâna Patimilor, doar că urmează Floriilor şi precede Învierea. Însă fiecare zi are o semnificaţie aparte, despre care amintim astăzi.
Luni – Pildele pentru ucenici
Biserica a stabilit ca în această zi să se facă pomenirea lui Iosif, fiul patriarhului Iacob, şi a smochinului ce s-a uscat prin blestemul Domnului. Iosif, fiul cel mic al patriarhului Iacov, născut din Rahila, era invidiat de fraţii lui mai mari, care, pentru a scăpa de el, l-au aruncat într-o fântână părăsită, apoi l-au scos şi l-au vândut unui negustor de sclavi pentru 30 de arginţi. Povestea lui este asemănătoare cu a lui Iisus, invidiat de iudei şi vândut de ucenicul lui, Iuda, pentru 30 de arginţi.
Tot în Lunea mare se reaminteşte de smochinul cel neroditor, care s-a uscat prin blestemul Domnului (Matei 21, 17-19). Sfântul Evanghelist Marcu, vorbind despre smochinul neroditor, spune:
„Iar a doua zi ieşind ei din Betania, Domnul a flămânzit. Şi văzând un smochin de departe, având frunze, a mers să vadă dacă va găsi ceva în el. Venind la el, n-a găsit decât frunze, că nu era încă vremea smochinelor. Şi a zis Iisus smochinului: Nimeni să nu mai mănânce rod din tine în veac” (Marcu 11, 12-14).
Matei mai spune: „Îndată s-a uscat smochinul” (Matei 21, 19). Istoria smochinului a fost aşezată în Lunea Mare ca un îndemn la credinţă şi umilinţă. Fiecare suflet lipsit de roadă duhovnicească e asemuit cu smochinul care se usucă prin blestem şi este trimis la focul veşnic. Sufletul necredincios e ca un smochin neroditor.