Patru fete din Sapanta au fost pur si simplu abandonate de mama lor, care pur si simplu a plecat de-acasa. Primaria Sapanta a sesizat Directia Generala de Asistenta Sociala si Protectie a Copilului (DGASPC) Maramures care s-a deplasat la fata locului pentru a vedea cum pot fi ajutate minorele. Cea mai mica dintre fete are cinci luni, iar cea mai mare 13 ani. Trei dintre fete au fost preluate in regim de urgenta, iar micuta de 5 luni a ramas internata la spital pentru investigatii medicale
„În acest final de săptămână Primăria Săpânţa ne-a anunţat în legătură cu faptul că 4 minore au fost abandonate în fapt de câteva zile de către mama lor, mama fiind singurul reprezentant legal al copiilor, motiv pentru Serviciul Abuz Neglijare a intervenit în regim de urgenţă şi, împreună cu reprezentanţii Poliţiei Săpânţa, respectiv ai Primăriei Săpânţa, am efectuat evaluarea iniţială.
La fata locului am constatat că neglijarea se produce într-adevăr, copiii fiind abandonaţi, motiv pentru care am instituit măsura de plasament în regim de urgenţă pentru 3 dintre minori, minora de 5 luni fiind în Spitalul Municipal Sighet pentru investigaţii medicale amănunţite. Şi în cazul acesteia vom institui măsura de plasament la asistent maternal. S-a ajuns în această situaţie pentru că sunt părinţi care nu îşi asumă în mod corespunzător responsabilităţile părinteşti. Vorbim de o mamă relativ tânără, născută în ’74, cu un istoric repetat al abandonării copiilor, pe perioade limitate, ce-i drept. Caz care a mai fost în atenţia noastră în cursul anului trecut. Acum am constatat că mama pur şi simplu nu este de găsit. Mama riscă decăderea din drepturile părinteşti”, a declarat Raoul Dromereschi, de la Serviciul Abuz-Neglijare din cadrul DGASPC Maramureş.