SANCŢIUNI DRASTICE Părinţii care vor refuza să participe la acţiunile de informare privind vaccinarea vor fi amendaţi, sancţiunile putând ajunge şi la zece mii de lei, a declarat, luni, ministrul Sănătăţii, Florian Bodog.
„Sancţiunile privesc atât ministrul, cât şi funcţionarii din minister, Direcţiile de sănătate publică, absolut tot lanţul de vaccinare, iar ceea ce s-a vehiculat în presă cu privire la faptul că părinţii vor fi amendaţi pentru faptul că nu-şi vaccinează copiii este inexact, scrie Agerpres.
Părinţii vor fi amendaţi în situaţia în care refuză să participe la întâlnirea cu grupul de lucru, refuză să participe la întâlnirea cu medicul de familie pentru a fi informaţi despre vaccinuri.
Practic, părintele are dreptul să refuze, dar îşi asumă toată responsabilitatea”, a explicat Bodog, prezent la Institutul Clinic Fundeni, unde a avut loc semnarea contractului de finanţare pentru cea de-a doua fază a proiectului „Dezvoltarea infrastructurii publice de cercetare, dezvoltare şi crearea de noi infrastructuri”.
Ministrul a precizat că proiectul legii vaccinării propune diferite cuantumuri de amenzi.
„Proiectul a intrat deja de săptămâna trecută în format electronic pentru avizare interministerială, astăzi a plecat în format scris la toate ministerele şi va fi făcut public. (…)
Da, sunt şi amenzi de zece mii de lei, dar sunt pentru părinţii care refuză să participe la acţiunea de informare, nu pentru cei care refuză vaccinarea”, a spus Florian Bodog.
Întrebat dacă în proiect este prevăzută şi decăderea din drepturi, ministrul a răspuns că nu, dar „este o decizie pe care statul român o poate lua de la caz la caz”.
Preşedintele PNL, Ludovic Orban, s-a pronunţat, sâmbătă, pentru vaccinarea obligatorie a copiilor, menţionând că ministrul Sănătăţii şi Guvernul trebuie să rezolve această problemă.