Jandarmii care asigurau măsurile de ordine publică la meciul de rugby dintre echipele C.S.M. Baia Mare – Steaua Bucureşti, disputat pe stadionul “Lascăr Ghineţ ”, din municipiul Baia Mare, i-au sancţionat pe Vasile M, de 23 ani, din localitatea Baciu, judeţul Cluj, Mihai C. de 27 ani, din localitatea Buhuşi, judeţul Bacău, Mihai P. de 27 ani, din Năsăud, judeţul Bistriţa Năsăud şi Vlad C. de 23 ani, din Zalău, judeţul Sălaj, conform Legii 4/2008 cu avertismente scrise şi măsuri complementare de interzicere a accesului la meciurile de rugby pe o perioadă de 6 luni, respectiv 12 luni.
Aceştia au încălcat obligaţiile spectatorilor prevăzute de lege,prin încercarea de a introduce în incinta arenei sportive băuturi alcoolice, scandări de trivialităţi şi injurii aduse participanţilor.