Echipajele de jandarmerie de pe raza municipiului Baia Mare, în perioada 23 – 25 ianuarie a.c., au surprins şi sancţionat mai multe persoane care au încălcat prevederile legale.
În data de 25 ianuarie a.c., în jurul orei 00.30, jandarmii băimăreni s-au deplasat la un imobil de pe strada Unirii din municipiul Baia Mare, unde era tulburată liniştea locatarilor, prin muzică ascultată la un volum ridicat. A fost identificat C.A. de 21 ani, din localitatea Măluşteni, judeţul Vaslui, care a fost sancţionat conform Legii 61/1991 Republicată, cu amendă contravenţională în valoare de 500 lei.
Duminică 25 ianuarie a.c., în jurul orei 23.00, jandarmii aflaţi în serviciu pe raza municipiului Baia Mare, au fost solicitaţi să se deplaseze pe strada Motorului din municipiul Baia Mare, unde în incinta unui imobil, era deranjată liniştea locatarilor, prin muzică dată la intensitate mare. D.P. de 58 ani, din Baia Mare a fost sancţionat contravenţional cu amendă în valoare de 500 lei.
Mai târziu, în jurul orei 02.30, echipajul de jandarmerie a fost solicitat să se deplaseze din nou la acelaşi imobil situat pe strada motorului, unde din nou era tulburată liniştea locatarilor, prin muzică la un volum ridicat. C.M. de 22 ani, din Baia Mare, a fost sancţionat de asemenea cu amendă contravenţională în valoare de 500 lei.
Sâmbătă 24 ianuarie a.c., în jurul orei 01.00, jandarmii aflaţi în timpul serviciului de patrulare pe raza municipiului Baia Mare, au fost solicitaţi să se deplaseze pe strada Grănicerilor din localitate, unde avea loc o altercaţie între două persoane, fapt care a deranjat liniştea locatarilor. Au fost identificate două persoane, respectiv R.S. de 49 ani, din Baia Mare, care a fost sancţionat cu amendă contravenţională în valoare de 500 lei, pentru tulburarea ordinii şi liniştii publice, iar pentru faptul că a refuzat să ofere relaţii pentru stabilirea identităţii sale, a fost sancţionat cu amendă contravenţională în valoare de 200 lei. Cel de-al doilea, C.A. de 32 ani, din municipiul Baia Mare, a fost sancţionat cu avertisment scris.
Compartimentul Informare, Relaţii Publice şi cu Publicul