Joi 09 februarie a.c., în jurul orei 02:00, patrula de jandarmerie de pe raza localităţii Fărcaşa, a fost sesizată de către un cetăţean, că în curtea unei case nelocuite se găseşte o persoană căzută în apropierea prispei. La faţa locului a fost identificată Gafia N., de 90 ani, din localitate, care fiind căzută la pământ, din cauza gerului de aproximativ -180C, era aproape îngheţată. Jandarmii au luat măsura acordării primului ajutor, după care a fost preluată în scurt timp de către echipajul S.M.U.R.D. şi transportată la Spitalul Judeţean din Baia Mare, pentru investigaţii.
Intervenţia promptă a jandarmilor precum şi existenţa unui punct de lucru S.M.U.R.D. din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţa Maramureş, inaugurat recent în localitate prin bunăvoinţa şi sprijinul Primăriei, a facilitat mult mai repede acordarea măsurilor de prim ajutor necesare, ceea ce a condus la salvarea vieţii bătrânei.