SALT ÎN GOL. Un accident de circulație a avut loc în seara zilei de marţi, 13 septembrie. Avenimentul s-a petrecut în jurul orei 20:10 la ieșire din localitatea Gherla spre Fizeșu-Gherii.
Şoferul unui autoturism, care se deplasa dinspre Gherla spre Fizeșu-Gherlii, a pierdut controlul volanului, a părăsit partea carosabilă și s-a răsturnat într-un șanț aflat pe marginea carosabilului.
La fața locului au intervenit de urgență pompierii din cadrul Detașamentului de Pompieri Dej, o ambulanță, dar și polițiștii.
Cei doi bărbați implicați în accident, un tânăr în vârstă de 22 de ani din Dej și un bărbat în vârstă de 31 de ani din Muncel, nu au suferit răni şi sunt în afara oricărui pericol.
Poliţiştii au efectuat cercetări în acest caz și urmează să stabilească circumstanțele exacte ale producerii accidentului.
Sursa info