AcasăEvenimentSălciile de pe Câmpul Tineretului au devenit istorie. Primăria a dat startul...

Sălciile de pe Câmpul Tineretului au devenit istorie. Primăria a dat startul unui proiect de 4 milioane de lei

spot_img

DISTRIBUIȚI

S-a dat startul lucrărilor la proiectul privind punerea în valoare a  Câmpul Tineretului. Primele lucrări  care s-au făcut  acolo  au fost cele de defrişare a salciilor existente, locul acestora urmând a fi luat, după cum au promis oficialii Primăriei Baia Mare, de o serie de arbuşti ornamentali care vor pune şi mai mult zona  în valoare.

Câmpul Tineretului este situat central, în mijlocul municipiului Baia Mare, pe malul nordic al Săsarului, la poalele Dealului Florilor. Împreună cu Parcul Municipal formează o axă verde care leagă centrul orașului de coronamentul muntos și bine impădurit care înconjoară orașul. Locul are o istorie bogată, caracteristica principală rămânând cea de loc liber, lipsit de construcții sau obstacole, în afara cetății de unde se pot deschide perspective către munții din jur.

Câmpul Tineretului este un parc foarte popular în rândul locuitorilor. Situat central, în imediata vecinătate a Centrului Istoric  și în apropierea Centrului Civic  acesta atrage permanent locuitorii orașului din toate categoriile de vârstă.

Copiii din împrejurimi găsesc aici un bun spațiu de joacă, practicând curent și o serie de sporturi urbane: patinaj cu role pe aleile parcului, sporturi cu mingea pe gazonul de lângă Stadion, mini golf, ciclism, skateboarding.         Lângă Stadion se află două locuri de joacă pentru copii de vârstă mică.

Adulții vizitează parcul mai ales la sfârșitul săptămînii, acesta fiind începutul unui traseu de plimbare ce include și amplul parc al orașului situat în continuarea Câmpului Tineretului și poate continua cu versanții  munților care mărginesc orașul, pe valea Usturoiului.  Cotidian, parcul este mai ales un spațiu de trecere, Aleea Grigorescu fiind folosită în mod curent de către locuitorii din zonă ca alee carosabilă.

Situația propusă prin proiect

Proiectul propune realizarea unei compoziții care să pună în relație și să ierarhizeze obiectivele existente.  Compoziția propusă acordă importanță laturii culturale și educaționale a parcului. Se propune deschiderea perspectivei către Muzeul Etnografic și de Artă Populară, a celei către Muzeul Satului și coparticiparea Liceului de Artă la viața parcului.

Se propune transformarea gazonului din fața Stadionului într-o pajiște care va pune în valoare silueta Muzeului Etnografic și de Artă Populară. Pentru aceasta se vor îndepărta o serie de arbori care blochează perspectiva către acesta și către Muzeul Satului. Pajiștea va putea fi folosită liber, avînd un gazon destinat unei utilizări intense.

Datorită noilor amenajări Stadionul funcționează ca și un centru comercial, propunerea va acomoda această nouă funcțiune printr-un spațiu dalat de amploarea necesară pentru o asfel de utilizare.  Un șir de copaci de talie mare ritmează fațada Stadionului.

Câmpul Tineretului va râmîne un spațiu liber cu perspective deschise.

Parcul Tineretului va avea un spațiu liber în interior, pajiștea care favorizează mai ales perspectiva către fațada Muzeului Etnografic și deschide perspective către dealurile din jur. Nu s-au propus elemente construite care să blocheze vederea. De asemenea se propune toaletarea copacilor până la o înălțime de 2m pentru a favoriza relațiile vizuale.

S-a urmarit favorizarea zonelor acoperite de vegetatie și a pavajelor permeabile

Chiar dacă au fost îndepărtati o serie de arbori si arbusti (153) pentru a deschide anumite perspective se vor planta altii noi pentru a asigura densitatea compozițională necesară(167 arbori si 100 de arbusti). Astfel numărul de arbori si arbusti  îndepărtați a fost depășit de numărul de arbori si arbusti propuși.

S-a incercat de asemena limitarea utilizării pavajelor/amenajărilor impermeabile la minimul necesar.

ñ Categoria actuală de folosinţă: parc

ñ  Suprafața zonei studiate: 74000 mp

ñ  Suprafața zonei de intervenție: 43536.8 mp

ñ Formă: neregulată

 

OBIECTIVE

– amenajare peisagistică care să pună în valoare obiectivele existente și care să aducă identitate Câmpului Tineretului

– reorganizarea sistemului de alei cu folosirea la maxim a traseelor existente

– reorganizarea circulației auto și pietonale în zona Stadionului

– completare sistemului actual de iluminat coerent cu unul cu rol decorativ dar și cu asigurarea parametrilor de siguranță

– un concept de mobilareurbană

 

Locul de joaca din stanga Muzeului va fi echipat in paralel cu crearea zonei de skatepark de langa stadion. La scară generală,  se integrează vizual în imaginea parcului pentru a lăsa rolul principal Muzeului Satului.

Plantatiile existente se vor imbogati cu specii ambientale, cu 167 arbori, 100 arbusti si cca 67500 de plante floricole anuale, bianuale si perene. Vor fi create ansambluri peisagere pe „lizierele” ce marginesc pajistea.

Mobilierul urban va fi înlocuit cu unul modern, greu vandalizabil și din aceeași gamă. Schema de iluminat va fi imbogațită cu punerea în valoare a muzeului si zonelor peisagere nou create. Iluminatul general și de siguranță va fi modernizat.

Este vizată includerea acestui parc intr-un circuit de spații verzi si activități de loisir începând cu zona centrală și până pe dealuri. Funcțional sunt de creat zone pentru diferitele categorii de vârstă integrate într-un design urban si peisager cât mai actual și de bună calitate.

 

               Mobilierul urban are rolul de a pune in valoare diversele spații publice, contribuind la confortul şi estetica locurilor în care este amplasat.  Alegerea mobilierul urban a fost realizată atât pe criterii  de eficienţă cum ar fi costurile de întreţinere ori rezistenţa pieselor în timp cât și pe criterii funcționale si estetice.

In acest sens se vor achiziționa: coșuri de gunoi, separatoare de trafic auto/pietonal (prisme de beton 25x25x80cm), stâlpi retractabili pentru acces limitat la parcare, mobilier pentru ședere astfel: bănci simple fără spătar, bănci simple cu spătar si banci pătrate cu dimensiunea de 2.5×2.5m.

 

La proiectarea sistemului de iluminat s-au luat în considerare mai multi factori atat economici, funcționali cât și estetici. Astfel s-a profitat de faptul că pe teren există o rețea de corpuri de iluminat general de la care se vor folosi traseele de linii electrice și se vor prelungi pentru traseele noi propuse.

Astfel, in soluția propusă există mai multe tipuri de corpuri de iluminat pentru diferite situații dupa cum urmează:

ñ  Iluminatul general este asigurat de corpuri de iluminat pe stâlpi de inalțime de4 m

ñ  De-a lungul aleii de lemn se amplasează corpuri de iluminat ambiental de80 cmînalțime

ñ  Pentru a pune în valoare clădirea muzeului pe timp de noapte s-a recurs la iluminatul arhitectural alcătuit din corpuri de tip „Wallwash” montate direct pe perete și proiectoare montate în pardoseală care iluminează de jos în sus porțiuni din clădire.

ñ  Local la băncile de 2.5×2.5m se amplasează corpuri de iluminat pe stalpi de2 mînaltime

ñ  Pentru zona de piață din jurul stadionului s-au propus corpuri de iluminat încastrate în pardoseala de piatră cubică.

ñ  Pentru a scoate in evidență anumiți arbori cu un coronament special sau pentru a marca poziția unor arbori se propun corpuri de iluminat încastrate în iarba care iluminează arborele de jos în sus.

ñ  Ca să profitam și pe timp de noapte de imaginea interesantă a jeturilor de apă propulsate de aspersoarele de irigare, în dreptul acestora se montează spoturi.

 

 

loading...

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

spot_img




TE-AR MAI PUTEA INTERESA