Cine credea că Traian Băsescu va respecta acordurile cu noua guvernare s-a înşelat. Preşedintele a început deja războiul cu USL şi pentru a-şi conserva „trupele de asalt” face tot posibilul pentru a nu semna numirile în fruntea Parchetului General şi a DNA.
După ce a participat vineri la prima parte a şedinţei CSM, Traian Băsescu a făcut o declaraţie halucinantă, susţinând, nici mai mult, nici mai puţin, că articolul din statutul judecătorilor şi magistraţilor care prevede numirea şefilor procuraturilor este neconstituţional. „Propunerea la mine, conform constituţiei, trebuie să vină de la CSM. Sigur, avem o lege care pe această prevedere nu a fost atacată la Curtea Constituţională până acum. Nu vă cer un răspuns acum. Avem şi articolul care spune că Ministerul Public funcţionează sub autoritatea Ministerului Justiţiei sau a ministrului Justiţiei, dar asta, în opinia mea de inginer, nu poate să substituie prevederea expresă din 134”, a declarat Băsescu.
În „traducere”, declaraţia lui Traian Băsescu sună astfel: Legea 303/2004 (statutul judecătorilor şi procurorilor) este neconstituţională, şi chiar dacă CCR nu s-a pronunţat, articolul din lege referitor la numirea procurorului general şi a şefului DNA nu are putere în faţa Constituţiei.
Suntem în faţa unei uriaşe minciuni, sau, mai precis, a unui concurs de minciuni. Iată ce spune Constituţia la art. 134 invocat de Băsescu: „Consiliul Superior al Magistraturii propune Preşedintelui României numirea în funcţie a judecătorilor şi a procurorilor, cu excepţia celor stagiari, în condiţiile legii”. Ce rezultă din textul Constituţiei: că preşedintele face numiri la propunerea CSM, dar în condiţiile legii.
Exact acest ultim aspect l-a omis Traian Băsescu, bazându-se pe teoria – în general valabilă – că opinia publică nu cunoaşte în amănunt prevederile constituţionale şi legile în vigoare. Ce înseamnă formularea „în condiţiile legii”? Înseamnă că atunci când se fac numiri, inclusiv la nivelurile cele mai înalte din ministerul public, Constituţia face trimitere la litera legii. Deci, ce spune legea nu poate fi neconstituţional. Şi legea este clară: ministrul Justiţiei face nominalizările, CSM dă un aviz consultativ şi în final preşedintele numeşte în funcţie, având dreptul o singură dată să refuze propunerile care îi vin pe traseul ministru – CSM.
O altă minciună în declaraţia de numai câteva rânduri a lui Traian Băsescu: Pe 23 şi 26 iunie 2005, PSD, respectiv PRM au atacat la CCR Legea privind reforma sistemului justiţiei şi a reformei proprietăţii, care aducea modificări inclusiv statutului judecătorilor şi procurorilor. Chiar dacă articolul referitor la numirile şefilor Parchetului nu a fost sesizat, judecătorii CCR dacă îl depistau că este în contradicţie cu Constituţia, atunci îl puteau infirma. Ceea ce nu s-a întâmplat.
De ce a minţit Traian Băsescu
Se impune o întrebare: de ce a minţit Traian Băsescu, susţinând că este neconstituţional un articol de lege, care în realitate este perfect constituţional? Răspunsul îl avem în partea a doua a declaraţiei sale: „Eu nu mă voi grăbi cu aprobarea sau respingerea acelor două propuneri, dar aş vrea să ştiu un punct de vedere de la dvs. în zilele următoare, pentru că nu am termen, nu am termen, iar delegările care sunt făcute ne acoperă până prin luna aprilie”.
Lucrurile sunt deci clare. Traian Băsescu nu vrea să numească cei doi procurori propuşi de ministrul Mona Pivniceru. Şi minciuna uriaşă pe care a aruncat-o pe piaţă „cauţionează” starea de expectativă, concret, îi menţine interimari în fruntea celor două Parchete pe procurorii care îi sunt obedienţi. În aprilie, Traian Băsescu se va preleva de dreptul de a respinge prima „tranşă” de propuneri şi vor mai trece trei sau patru luni până ce procedurile noilor numiri (ministrul Pivniceru poate face aceleaşi propuneri – n.a.) se vor finaliza. În acest răstimp, oamenii lui Traian Băsescu din fruntea DNA şi a Parchetului General îi vor executa ordinele.
Kovesi şi Morar au funcţionat neconstituţional?
Ieşirea publică de vineri a lui Traian Băsescu trebuie privită şi din alt unghi de vedere. În 2005, pe aceeaşi procedură şi aceeaşi lege, Monica Macovei a propus, CSM a dat aviz consultativ (culmea, unul negativ!!!) şi Traian Băsescu i-a numit în funcţii pe Laura Codruţa Kovesi şi Daniel Morar. Cu alte cuvinte, ce a fost constituţional când ministru era Monica Macovei şi când PD se afla la guvernare nu mai este constituţional când ministru al Justiţiei este propunerea PNL şi când PDL nu se află la guvernare. Dar acesta este Traian Băsescu: interpretează legile şi Constituţia în funcţie de propriile interese.
Interesant este însă ce s-ar întâmpla dacă, prin absurd, Traian Băsescu ar avea dreptate. „Dacă preşedintele ar avea dreptate, rezultatul este unul singur: procuorul general Laura Codruţa Kovesi şi procurotul general de la DNA, Daniel Morar, au funcţionat ilegal şi neconstituţional. Drept urmare, toate actele semnate de cei doi sunt lovite de nulitate. Urmarea: în justiţie s-ar crea o stare de haos incalculabilă”, ne-a declarat un jurist cu vastă experienţă în domeniu. „Preşedintele nu are dreptate. Punct. El a interpretat art. 134 din Constituţie până la virgulă, ca să-i iasă aşa cum vrea el. Totul este constituţional.
Prin absurd, şi dacă preşedintele ar avea dreptate, nu el este cel care decide constituţionalitatea sau neconstituţionalitatea unei legi şi ce se aplică sau nu. Abia dacă judecătorii CCR decid că articolul din Legea 247 privind numirile şefilor parchetelor este neconstituţională, decizia produce efecte doar pentru viitor. Şi, cum suntem în plină desfăşurare a procedurilor, numirile se fac pe legea din 2005. Dar opinia publică trebuie să fie liniştită. Repet, totul este legal şi constituţional”, ne-a declarat Lucian Bolcaş, unul dintre cei mai vechi avocaţi pledanţi din barou. (cotidianul.ro)