Omul ăsta arată și se comportă ca unul care își bate în fiecare zi un cui în cap, înainte de a ieși din casă sau a deschide gura. Are deja atât de multe cuie înfipte în țeastă, încât dacă ai pune un magnet undeva în zona Cotrocenilor, Lăzăroiu ar fi luat pe sus, indiferent în ce colț al planetei s-ar afla, și ar fi transportat direct în palatul prezidențial, în sala oracolului. Deviza secretă a lui Lăzăroiu este “Cui ne lași, Traiane?”
Cu unul ca Lăzăroiu, țara ar economisi rezerve însemnate de aer și hrană. Mănâncă vag, o linguriță de pilitură de fier odată la trei zile și bea de două ori pe zi un țoi de rugină dizolvată în apă de ploaie. Respiră din când în când o moleculă de oxigen pe care o absoarbe prin piele, ca batracienii, de aici și paloarea lui ciudată, căutătura stranie, de vârcolac surprins de razele soarelui, scârțâitul oaselor care nu s-au mai mișcat din încheieturile lor de un secol și cuvintele rare și sugrumate, de creatură aflată într-o stare de semitrezie vecină cu coma de gradul trei.
Frații lui Lăzăroiu trăiesc în Filipine și se lasă crucificați benevol în Săptămâna Mare. E o crucificare reală, și lăzăroii filipinezi sunt țintuiți cu mâinile în cuie aievea, pe golgote suigeneris aflate la răscrucile celor mai bătute drumuri. Cine rezistă trei crucificări la rând este avansat șef de scară de bloc, consilier prezidențial sau profet comunal, până la următorul Paști. În felul lui, Lăzăroiu este un patibular, ale cărui profeții nu s-au împlinit niciodată, de aici și fascinația lui Băsescu pentru prorocul care a dat cele mai multe chifle din istorie. Lăzăroiu și-a luat totuși, o sumară măsură de precauție. El nu pretinde despre sine că ar poseda darul divinației, ci că meseria lui este să îmblânzească viitorul, pe motiv că societatea nu este pregătită să înțeleagă ce urmează, de unde și nevoia ca cineva să-i deschidă ochii și să-i traducă semnele, iar acel cineva și-a bătut deja un cui proaspăt în cap, înainte de a ieși pe ușă și a deschide gura.
Problema este că Lăzăroiu nu mai are niciun motiv să iasă din casă, dar tot a găsit prilejul pentru a da din gură. “Vă sfătuiesc să nu deschideți nimănui ușa duminică”, a apucat să comunice cu privirea aceea de strigoi ruginit, azvârlit de valuri pe malul mării. “Nu ieșiți pe stradă ca să nu vă ciocniți cu tancurile ăstora. Nu comandați pizza că vine băiatu’ cu urnă și vă smulge votul. Nu răspundeți la telefon că vă trag ăștia mâna pe fir să puneți ștampila. (…) Dacă vreți să vedeți un film horror priviți duminică pe fereastră. O să vedeți armate de zombi încolonate spre secțiile de vot. Eu îmi voi refuza această tristețe”, a mai apucat să îngaime Lăzăroiu, înainte de a-și mângâia coroana de cuie înfipte în țeastă.
E bine că Lăzăroiu și cei ca Lăzăroiu se abțin duminică de la vot. Ani de zile, Sebastian Lăzăroiu și cei precum dânsul, vreo cinci milioane două sute de mii de alegători, au intrat în urna de vot, au scos de la piept poza lui Băsescu, au sărutat-o cu ochii închiși, s-au excitat ca cimpanzeii, au luat-o la zguduit și s-au întors fieștecare la casele lor, cu sentimentul că își apără țara de piaza rea. De data asta, a venit și rândul zombilor să voteze. Lăzăroiu să stea acasă și s-o ia la zguduit singur, în fața oglinzii. Să scoată din buzunar poza lui Zeulică din Murfatlar, să o sărute gemând și să-și îmblânzească viitorul în podul palmei. Are Salvador Dalí o capodoperă, El gran masturbador, în care, de sub masca unui homar aflat într-o avansată stare de descompunere, rânjește efigia tristă de profețaș cu cuie bătute în cap, a lui Sebastian Lăzăroiu.
Cornel Ivanciuc