Maramureșul a fost singurul județ din țară în care, pe fondul pandemiei de Coronavirus, s-a luat decizia de a fi suspendate inclusiv slujbele în toate bisericile. Decizia a fost pe de o parte salutată de opinia publică, pe de altă parte a stârnit un val de nemulțumiri în rândul credincioșilor. Totuși, iată că s-a modificat schimbarea. Se pare că în urma unor discuții dintre înalții ierarhi ai Bisericii Ortodoxe și reprezentanții autorităților județene, s-a revenit asupra acestei măsuri.
Vă redăm mai jos comunicatul emis pe această temă de către Episcopia Ordotoxă a Maramureșului și Sătmarului:
„Având în vedere amploarea pe care a luat-o răspândirea pandemiei de coronavirus în lume și că în țara noastră riscul este la fel de mare, iar răspândirea acestui virus este extrem de rapidă și periculoasă, îndemnăm preoții, monahii și credincioșii să respecte cu strictețe măsurile luate și recomandările făcute de autoritățile guvernamentale, în drept, atât din punct de vedere medical cât și igienico-sanitar, precum și îndrumările către parohii și mănăstiri transmise de Patriarhia Română. Toate acestea sunt la dispoziție, deoarece au fost publicate pe rețelele de socializare și trebuiesc doar listate și afișate la vedere în preajma unităților de cult, spre a fi citite, cunoscute și aplicate corect în spiritul și litera lor.
Ținând cont, pe de-o parte, că măsurile luate în întreaga țară sunt cele care limitează numărul de persoane ce pot participa în spații închise (deci și în biserici) la 100, iar pe de altă parte că Biserica este chemată în aceste vremuri de boală și suferință să înmulțească rugăciunile și să sporească postul și fapta bună creștină, îndemnăm slujitorii Sfintelor Altare ca la Sfânta Liturghie, la Ectenia întreită, și la toate Slujbele care se vor săvârși în această perioadă la parohii și mănăstiri să fie citită rugăciunea pe care Patriarhia Română a trimis-o în teritoriu cu această îndrumare, nutrind credința neîmpuținată și nădejdea statornică că Dumnezeul milei și al îndurărilor ne va izbăvi și de această încercare prin care trece omenirea.
În vremuri de molime și boli, Biserica nu poate intra în carantină, iar Hristos nu trebuie închis între ziduri, El este Doctorul sufletelor și al trupurilor noastre și vrea, și trebuie să fie cu noi spre a ne aduce liniște, pace și grabnică izbăvire din toată strâmtorarea, precum și alinare și vindecare.
Pentru a fi în acord cu măsurile luate și recomandările făcute de autorități, dar și pentru ca Biserica să-și îndeplinească misiunea ei de Mamă rugătoare pentru fiii săi, slujbele de la parohii și mănăstiri vor fi săvârșite de către preoți și monahi în interiorul spațiului de cult cu participarea unui număr de sub 100 de persoane, iar în aer liber pe altarele de vară sau în pridvoarele bisericii cu o participare mai numeroasă. De asemenea, facem un apel părintesc către frații și surorile noastre veniți în această perioadă acasă din străinătate, să răspundă neîntârziat și cu sinceritate solicitărilor autorităților medicale și administrative locale sau județene de a-și anunța reîntoarcerea acasă și a respecta toate măsurile impuse în această perioadă, pentru a nu-și expune, pe de-o parte, familiile, iar pe de altă parte, comunitatea în care au revenit, riscului îmbolnăvirii.
Cei care au măsuri de carantină sau izolare impuse de autorități și toți cei ce se găsesc în situații asemănătoare, pot urmări Sfânta Liturghie pe Televiziunea Patriarhiei Române, Trinitas TV, pot să asculte Radio Trinitas, precum și pe transimisiile online de la Catedrala noastră Episcopală În urma discuțiilor purtate cu Prefectul Județului Maramureș și reprezentații Comitetului Județean pentru Situații de Urgență Maramureș, a fost revizuită și clarificată hotărârea luată în acest sens, punându-se în acord cu hotărârea luată la nivel național. Biserica Ortodoxă Română, ca o instituție venerabilă și responsabilă, ce a trecut împreună cu poporul român credincios prin multe situații limită și a știut să gestioneze cu înțelepciune și să-și îndeplinească misiunea ei în sânul poporului credincios rămâne aceeași, alături în toate încercările prin care trece acesta.
Episcopia Ortodoxă Română a Maramureșului și Sătmarului, în colaborare cu instituțiile implicate, a convenit, dacă va fi nevoie, să pună la dispoziție în unele mănăstiri și locații proprii spații pentru găzduirea celor în carantină. De asemenea, preoții din zonele unde se află persoane carantinate, în colaborare cu autoritățile medicale, vor oferii asistență religioasă la cerere și în caz de nevoie. Rugând pe Dumnezeu, Doctorul sufletelor și al trupurilor, pe Maica Domnului și pe toți sfinții să ne izbăvească de molime și boli și de această îngrijorare și nemaitrăită primejdie în care se află lumea din cauza acestei pandemii de coronavirus;
Vă îndemnăm încă o dată să respectați toate măsurile pe care autoritățile le-au impus, să stați de veghe prin Consiliile parohiale și prin voluntarii parohiilor ca acestea să fie aplicate spre binele tuturor. De asemenea, vă îndrumăm să sporiți rugăciunea și postul, deoarece aceste încercări vin asupra noastră și din cauza înmulțirii păcatelor pe pământ și a lipsei de credință și de pocăință în fața lui Dumnezeu. Să facem din România creștină o Sfântă și Mare Biserică, rugându-ne în locașurile de cult și în afara lor, în familie și la locul de muncă, pentru ca Dumnezeu să abată de la noi primejdia ce ne-a cuprins și toată boala aducătoare de moarte, spre a ne putea pregăti în liniște și pace de Praznicul cel Sfânt al Învierii Domnului nostru Iisus Hristos.
Dumnezeu să ocrotească lumea! Dumnezeu să ocrotească România! Dumnezeu să ocrotească Poporul Român!”