S-A DECIS Finala concursului Eurovision 2017 va fi organizată la Kiev, au anunțat, vineri, organizatorii din Ucraina ai acestui concurs ce reunește la fiecare ediție participanți din 40 de țări și 200 de milioane de telespectatori, informează AFP.
S-A DECIS Anunțul a fost făcut de Zourab Alassania, care conduce Compania națională de televiziune din Ucraina (NTU).
NTU a oscilat între orașele Odessa (vest), Dnipro (est) și capitala Ucrainei pentru desfășurarea finalei Eurovision a cărei dată nu a fost încă stabilită. Însă, apropierea orașului Odessa de Transnistria și faptul că Dnipro se află la mai puțin de 100 de kilometri de linia de front a conflictului cu rebelii proruși din estul Ucrainei au făcut ca orașul Kiev să fie ales, a explicat ministrul ucrainean al Culturii, Evghenii Nisiuk.
În mai 2016, la cea mai recentă ediție a Eurovision, care a avut loc la Stockholm, cântăreața ucraineană Jamala a fost desemnată câștigătoare. Conform regulilor competiției, țara învingătoare este responsabilă de organizarea ediției următoare a concursului.
sursa info