S-A ALES CU DOSAR PENAL Vătămare corporală din culpă, conducere fără permis şi părăsirea locului accidentului, sunt trei infracţiuni pentru care un tânăr din Breb, Maramureş este cercetat.
Acesta a acroşat cu maşina un tânăr de 18 ani din localitatea Bârsana, care traversa strada prin loc nepermis, iar după producerea accidentului a plecat în viteză. Pietonul a fost transportat la spital pentru îngrijiri medicale şi nu a rămas internat.
În urma investigaţiilor, cu sprijinul semnificativ al unui cetăţean care a fost martor la accident, a fost identificat autorul în persoana unui tânăr de 25 de ani din localitatea Breb, potrivit Adevărul.ro.
„Acesta nu posedă permis de conducere, a fost testat cu aparatul alcooltest rezultatul fiind 0,00 mg/l alcool pur în aerul expirat şi i s-au recoltat mostre de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei. Cercetările continuă sub aspectul comiterii infracţiunilor de vătămare corporală din culpă, conducere fără permis de conducere şi părăsirea locului accidentului fără încuviinţarea poliţiei ori a procurorului”, arată IPJ Maramureş.
Sursă info: Adevărul.ro