Universitatea Cluj a fost învinsă pe propriul teren cu 2-1 de Dinamo, într-un meci cu trei goluri decise de erori de arbitraj. Primale două goluri au fost marcate din penalty, ambele acordate foarte ușor de Teodor Crăciunescu. Cele două echipe au intrat la egalitate la vestiare, dar după pauză o nouă eroare de arbitraj a decis câștigătoarea. Curtean a înscris pentru Dinamo după ce mai întâi Nica se aflase în offside (foto).
În fața unui stadion superb, dar gol mai bine de jumătate, U Cluj și Dinamo au încercat să ofere spectatorilor prezenți un meci demn de un derby cu vechime în fotbalul românesc. Partida de pe Cluj Arena a fost una frumoasă, chiar dacă nu a avut multe elemente de mare spectacol.
Din păcate, eroul principal al primei reprize nu a fost vreun jucător ci arbitrul întâlnirii. Teo Crăciunescu s-a dat în spectacol cu mai multe decizii eronate, cele mai grave fiind cele doua penalty-uri acordate.
Prima dată a arătat punctul cu var Crăciunescu în minutul 7, după ce Viorel Dinu a căzut ușor în careul advers în duel cu Pulhac. U Cluj a primit penalty și a deschis scorul prin același Viorel Dinu, care l-a învins pe Naumovski cu un șut în dreapta jos.
În minutul 22, Crăciunescu a ieșit din nou la rampă și a acordat penalty pentru Dinamo. De această dată Dănciulescu s-a aruncat ca în bazin în careul advers, tot el fiind cel care a primit sarcina să execute lovitura de pedeapsă. Dănciulescu a înscris de la 11 metri și a restabilit egalitatea pe tabelă, rezultat cu care s-a intrat și la vestiare.
Teo Crăciunescu și Sebastian Stoianof, actori principali în acest meci, au decis deznodământul partidei prin decizii exclusive de arbitraj.
În repriza a doua tot o decizie greșită de arbitraj avea să ducă la o nouă modificare a tabelei. Constantin Nica a primit de la Luchin în lateral dreapta în minutul 61, dar era în offside. (Vezi FOTO). De la margine nu s-a ridicat fanionul, mingea a ajuns de la Nica la Curtean, iar acesta a dus pe Dinamo în avantaj.
U Cluj putea restabili egalitatea prin Viorel Dinu, cu șapte minute înainte de expirarea timpului regulamentar de joc. Acesta s-a trezit practic cu mingea la picior, singur în fața careului advers, a pătruns în suprafața de pedeapsă și a tras cu mult efect la bara din stânga, dar mingea s-a dus uluitor pe lângă.
Ana Maria Prodan a criticat în termeni duri arbitrajul din meciul cu Dinamo, în care toate cele trei goluri au fost precedate de grave erori.
„Ce să mai spun despre arbitraj? Această brigadă, în următorul meci, probabil că va arbitra Steaua şi cele mai bune echipe din România. Ăsta este bonusul pentru cei care fac asemenea greşeli. Simt frustrare. A dat primul „11” pentru noi, iar pentru Dinamo a dat în compensaţie, ca pe vremea comunismului. Este viciere de rezultat, este furăciune pe faţă”, a spus Prodan.
„Alte trei puncte luate şi ne mirăm de ce lumea pleacă din fotbal, de ce vrem arbitri străini. Din această cauză, pentru că trezeşti în încă 3-4 meciuri cu astfel de arbitri penibili şi retrogradezi. Crăciunescu n-are nicio treabă, merge liniştit acasă, nu-l interesează câţi bani ai băgat. A făcut praf acest meci, de la un capăt la altul. Ei se duc la şpriţ după meci şi nu le pasă”, a declarat Ana Maria Prodan la DigiSport.
Universitatea Cluj: Balauru – Ciupe, Christou, Erico, V. Lupu – Pătraşcu, V. Gheorghe, Muzac (Cleiton ’60), Dos Santos (Nicola ’78) – V. Dinu, Drăghici (Popa ’66).
Antrenor: Cristian Dulca.
Dinamo: Naumovski – Nica, Luchin, Dr. Grigore, Pulhac – C. Matei, C. Munteanu, Boubacar – Curtean (Filip ’63), Ţucudean (Alexe ’76), Dănciulescu.
Antrenor: Dario Bonetti.
Cartonaşe galbene: V. Dinu ’50 / Boubacar ‘2, Pulhac ‘7, Nica ’34
Arbitri: Teodor Crăciunescu (central) – Ovidiu Artene, Sebastian Stoianov (asistenţi) – Cristian Balaj (rezervă)
Observatori: Sorin Boca, Bogdan Nicolae.
În celălalt meci al zilei din etapa a IX-a, Severin a remizat pe teren propriu (1-1) cu Oțelul Galați.