Călin Matei, presedintele CSM Baia Mare, a anunţat că Michael Wiringi va primi cetăţenia română. Michael Wiringi a fost unul dintre rugbiştii băimăreni care au arătat presei sportive din judeţ cam ce înseamnă un meci de rugby şi cum se joacă el pe teren.
Neozeelandezul Michael Wiringi evoluează pentru CSM Ştiinţa din martie 2012. Conducerea clubului a mai anunţat că se au în vedere 3 sau 4 transferuri, atât din campionatul intern, cât şi din cel extern.
Michael Wiringi a spus că se simte onorat de faptul că va primi cetăţenia română şi speră să facă jocuri cât mai bune în România astfel ca românii să fie mândri de el. Acesta a recunoscut că ideea de a primi cetăţenia română a venit din partea Federaţiei Române de Rugby şi a acceptat fără nicio problemă.