Cu o zi înainte de a susține finala SuperLigii de Rugby, ediția 2015, zimbrii băimăreni s-au mutat în casă nouă. „Arena Zimbrilor” a fost inaugurată astăzi în prezența autorităților locale, județene dar și a celor de la Federația Română de Rugby, precum și a Ministerului Tineretului și Sportului.
Noua bază sportivă, omologată la standarde internaționale, deține în urma lucrărilor de modernizare patru vestiare, un cabinet antidoping, o sală de forță, saună, o sală de conferințe de presă și o sală destinată trofeelor obținute.
Proiectul de modernizare a Arenei Zimbrilor a fost demarat în urmă cu opt luni, iar valoarea acestuia s-a ridicat la suma de 2.500.000 de lei, finanțare obținută de clubul băimărean de rugby de la Ministerul Tineretului și Sportului. Proiectul include, în mod etapizat, și construirea unei tribune de aproximativ 550 de locuri cu un sistem modern de sonorizare a arenei precum și realizarea unor grupuri sanitare.
„Patruzeci de ani i-au trebuit acestui club să aibă o toaletă. Patruzeci de ani i-au trebuit acestui club să intre pe teren normal și să nu treacă drumul. Patruzeci de ani au trebuit acestui club să facă ceea ce s-a făcut acuma și pentru noi este o realizare mare. Noi nu am făcut aici minuni. Ce vedeți aici, în alte părți este normal. Ce am făcut noi, aicea, este de fapt normalitatea unui club. Nu sunt minuni”, a spus Călin Matei, președintele CSM Știința Baia Mare.
„Lumea rugby-ului se bazează pe niște valori, pe integritate, respect, încredere și cred că Baia Mare a fost de-a lungul timpului un exemplu. Vreau să le mulțumesc tuturor oamenilor care, de-a lungul timpului, au încurajat și au susținut mișcarea sportivă în regiune pentru că de aici au plecat foarte mulți sportivi de nivel înalt care au apărat culorile României la cele mai importante competiții în lumea rugby-ului. Familia rugby-ului are astăzi o casă nouă. Mă bucur că este prima casă nouă a rugby-ului românesc”, a spus Haralambie Dumitraș, președeintele Federației Române de Rugby.
Inaugurarea Arenei Zimbrilor reprezintă pentru clubul CSM Știința Baia Mare un vis devenit realitate. Momentul important a fost împărtășit de către reprezentanții clubului cu autoritățile locale și județene, dar și cu iubitorii sportului.
„Dacă nu ar fi fost domnul deputat Călin Matei cu siguranță că nu s-ar fi putut realiza absolut nimic în acest sport dar poate că nu s-ar fi putut realiza foarte multe în sport, în general, în Baia Mare și în Maramureș. Asta pentru că în primul rând a oferit un exemplu. Un exemplu și domnia sa și colegii care se ocupau de partea executivă și partea de administrare a clubului în așa fel încât ștacheta să fie mereu ridicată și întotdeauna lucrurile să funcționeze. Vreau să vă spun că personal știu și apreciez utilitatea acestei investiții dar nu sunt de acord cu ea. Tocmai din acest motiv și autorizațiile sunt acordate pe un termen limitat, în așa fel încât și Ministerul să poată finanța, și Consiliul Județean dar viziunea mea pentru această zonă a municipiului nu înseamnă o clădire anexă ci înseamnă un ansamblu sportiv mult mai amplu și lucrul acesta, cu siguranță, că îl putem pune în practică și sunt convins că și domnul ministru secretar de stat va avea curiozitatea să vadă proiectul nostru pentru această zonă și pentru acest parc sportiv. Am avut plăcerea de aproape patru ani să contribui la susținerea inclusiv a bazei sportive de aici pentru că am început cu suprafața de joc, gazonul, care a fost finanțată de Consiliul Județean și de către Consiliul Local dar cea mai mare bucurie a fost în a sprijini echipa în funcționarea ei”, a declarat Cătălin Cherecheș, primarul municipiului Baia Mare.
„Vreau cu această ocazie, din partea Instituției Prefecturii, pentru că chiar o merită, să îi acord domnului Călin Matei o diplomă de excelență pentru întreaga activitate desfășurată în slujba rugby-ului și pentru meritele în ceea ce a contribuit la performanța în sportul maramureșean”, a spus Anton Rohian, prefectul județului Maramureș.
Din punct de vedere tehnic și al dotărilor, lucrările efectuate la Arena Zimbrilor au ridicat perimetrul sportiv la standarde internaționale.
„Din punctul meu de vedere, este o bază care aduce un aport sportului românesc și face parte din strategia Ministerului Tineretului și Sportului această bază de a dezvolta și moderniza tot ceea ce înseamnă infrastructură sportivă în România. Unul dintre cluburile de tradiție este și Clubul Sportiv Municipal Baia Mare care are o secție puternică de rugby, cu performanțe deosebite la nivel național și, sperăm, și la nivel internațional”, a declarat subsecretarul de stat în cadrul Ministerului Tineretului și Sportului, Ioan Augustin.
Simona Vasiac