Acasăsinucidere maramuresROMÂNII DE DEPARTE - Stil, tradiţie şi civilizaţie

ROMÂNII DE DEPARTE – Stil, tradiţie şi civilizaţie

spot_img

DISTRIBUIȚI

Stil, tradiţie şi civilizaţie în „Dezvoltarea arhitecturii în perioada de domnie a binecredinciosului voievod Ştefan cel mare şi Sfânt”, o carte de George Roca (Sydney, Australia).

„Publicată pentru prima dată în prestigiosul „Jurnal ARA 2004” şi prezentată ca omagiu lui Ştefan Cel Mare, la cel de al XXX-lea Congres al Academiei Româno-Americane, care a avut loc la Chişinău , în perioada 5-10 iulie 2005”, cartea lui George Roca, „Dezvoltarea arhitecturii în perioada de domnie a binecredinciosului voievod Ştefan cel mare şi Sfânt”, ni se dezvăluie ca o invitaţie la a lua contact, dintr-o perspectivă inedită, cu arhitectura Moldovei din perioada marelui voievod.

Volumul se constiuie ca un veritabil model de promovare şi valorizare a unor bijuterii arhitectonice aparţinând patrimoniului naţional, venind în consecinţă, ca un act de patriotism din partea autorului.

George Roca, un scriitor dedicat muncii sale

Membru al Academiei Româno-Americane, Membru al Academiei de Ştiinţe, Literatură şi Arte (ASLA Oradea), George Roca a copilărit în Oradea. Licenţiat al Facultăţii de Fiologie, acesta pleacă definitiv din ţară, în 1980. Pe 26 septembrie 2009, scriitorul a avut lansarea volumului de poeme „Evadarea din spaţiul virtual”, la Espacio Niram, din Madrid. George Roca locuieşte în prezent la Sydney, Australia.

Alături de românii de acasă

Apărut la editura Carphatia Press în anul 2006, volumul de faţă a fost scris cu ocazia aniversării, în 2004, a 500 de ani de la naşterea lui Ştefan cel Mare. Vorbind despre acest eveniment, autorul însuşi se destăinuie: „Departe de ţară, aflat la antipozi, la peste 20.000 de kilometri de locurile unde se desfăşurau serbările, slujbele şi evocările dedicate marelui Ştefan, am simţit nevoia să fiu alături de cei de-acasă şi sa-mi aduc aportul la cinstirea acestui erou naţional.”

O schimbare în arhitectura tradiţională

Cartea lui George Roca prezintă realizările arhitecturale ale civilizaţiei ştefaniene într-un stil simplu, concis, direct, accesibil unui public de fundal, folosind fotografii şi furnizând informaţii despre cultura vremii. Trebuie remarcat că „în perioada de timp a epocii analizate în această lucrare se disting trei segmente ctitoriceşti binec onturate. Acestea sunt: construcţii de apărare (cetăţi, turnuri de veghe, etc.), construcţii religioase (biserici , mânăstiri), construcţii rezidenţiale (case domneşti, conace, etc.)”

„Un moment de răscruce în consolidarea fenomenului arhitectural românesc”

Ţinând cont de legile esteticii, cartea lui George Roca, „Dezvoltarea arhitecturii în perioada de domnie a binecredinciosului voievod Ştefan cel mare şi Sfânt”, prezintă nu doar sensibilităţilor de excepţie, ci fiecăruia dintre noi, în mod obiectiv şi intim totodată, o epocă în care oameni potriviţi au ştiut să dea viaţă unui „stil specific local, integrat cu subtilitate în arhitectura acelei epocii de medievalitate târzie”.

Un omagiu adus marelui voievod

Cartea lui George Roca este pătrunsă de spiritul tradiţional, devenind o pledoarie revelatoare pentru frumosul din arhitectura Moldovei din sec. XV. Autorul explică rolul şi importanţa „arhitecturii ştefaniene” în evoluţia arhitecturii româneşti, recurgând la argumente şi informaţii specifice. Volumul se caracterizează printr-un stil sobru, simplu, reprezentativ, printr-o expresie îngrijită şi variată. Arta şi rafinamentul lui George Roca rezultă din strădania de a păstra şi a reda cu exactitate semnele esenţiale specifice arhitecturii ştefaniene, cu atât mai mult cu cât recunoaşte că se condiseră „un novice în domeniul arhitecturii”. Autorul afirmă: „Aş îndrăzni să numesc arhitectura moldovenească din perioada de domnie a lui Ştefan cel Mare, „arhitectură ştefaniană”, în loc de „arhitectura epocii ştefaniene”. Aş face acest lucru nu numai pentru a aduce un omagiu marelui voievod, ci şi pentru a sublinia importanţa acestuia în istoria arhitecturii româneşti.”

Octavian D. Curpaş, Phoenix, Arizona

loading...

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

spot_img




TE-AR MAI PUTEA INTERESA