Se ia o foaie de hartie, se deseneaza o bucata de inima si se aseaza langa altar, se pune genunchiul jos, se deschide gura si se spune asa: „La multi ani, tara mea draga!”

Se ia taranul care strabate cu calcaiele crapate pamantul faramitat, dar gras, asteptand samanta si apa, si se imbratiseaza: „La multi ani, romanule care iti iubesti cartofii ca pe Dumnezeu!”

Se ia invatatoarea, care inainte sa puna in mana puiului de om creionul ii saruta ochii cu dragoste, si se strange la piept: „La multi ani, femeie care m-ai invatat sa scriu numele tarii mele cu sfintenie, ca si cand l-as fi scris pe al lui Dumnezeu!”

Se ia chirurgul, caruia nu-i tremura mana, caci si-a anesteziat sufletul cu speranta, si i se spune incet, privindu-l in ochi, ca pe Dumnezeu: „Multumesc, om care mi-ai prelungit viata, desi credeam ca nu merita traita”.

Se ia tamplarul, gunoierul, stomatologul si (pana si) avocatul, se cumpara un kilogram de mere si se face placinta pentru toti.

Sa iau imbecilii de noi, care ne marturisim limitele si ne mandrim cu ele, caci stim ca maine vom fi destepti, se pun picioarele in spinare si se merge la Alba Iulia. Macar in gand.

Se ia haina si se merge la teatru. Se ia copilul si se merge la plimbare. Se ia prajitura si suc. Se plescaie.

Se ia cartea si se citeste Nichita Stanescu. Se ia frunza si se canta. Se ia dusmanul si se saluta.

Se iau politicienii si nu se injura. Crestem impreuna, invatam democratia, iar peste 200 de ani, se sarbatoreste fara patima. Intre timp, avem in fiecare an 1 Decembrie. Adaugam timp, experienta, greseli si invatam din ele.

Se pune steagul in balcon. Se saluta vecinii. Se suna parintii, pe pamant sau in gand.

Se iubeste tara fara ascunzisuri, pana cand vom constata ca ne ajuta la nervi. Cand nu vom mai constientiza simtirea pentru ea, ne vom fi obisnuit sa n-o mai hulim. In fond, e populata.

Se ia pachetul cu salam ieftin, se pune intre doua pite si nu se mai injura. Poate maine vom fi mai harnici, mai inspirati, mai puternici, iar la anul vom lua pachetul cu cascaval.

Se ia haina si se pleaca la serviciu. Se ia gandul si se pune la treaba. Se ia demnitatea si nu se mai plange de mila. Poate maine vom fi mai convinsi ca viitorul ni-l facem singuri.

Se ia clipa si se trimite spre romanii care traiesc departe. Se ia timpul si se coboara pana la 1918. Se citeste Proclamatia. Se gaseste iubire.

La multi ani, dragi romani, oriunde v-ati afla!

Cristian Mihai Chiș