Purtătorul de cuvânt din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Maramureş este împuternicit să aducă la cunoştinţa opiniei publice următoarele:
Procurori ai Parchetului de pe lângă Judecătoria Baia Mare au finalizat cercetările şi au dispus trimiterea în judecată, în stare de arest preventiv, a inculpatului OTVOS ROBIN, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt calificat. În rechizitoriul întocmit, procurorii au reţinut următoarea stare de fapt:
În data de 23 iunie 2014, inculpatul Otvos Robin a pătruns fără drept în locuinţa părţii civile D.S.I. situată în localitatea Buciumi, judeţul Maramureş, profitând de faptul că uşa de acces în locuinţă nu era asigurată, iar din interior a sustras bijuterii din aur, cauzând un prejudiciu persoanei civile în sumă de 4.000 lei, nerecuperat. Dosarul a fost înaintat, spre competentă soluţionare, Judecătoriei Baia Mare.
Precizăm că această etapă a procesului penal reprezintă, conform Codului de procedură penală, finalizarea anchetei penale şi trimiterea rechizitoriului la instanţă, spre judecare, situaţie care nu poate în nici un fel să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie.