AcasăActualitateSocialRezultatele obtinute in 2014 de politistii maramureseni in domeniul criminalitatii judiciare

Rezultatele obtinute in 2014 de politistii maramureseni in domeniul criminalitatii judiciare

spot_img

DISTRIBUIȚI

Activităţile manageriale pentru eficientizare structurală au vizat, în principal, acordarea structurală a unităţii la dispoziţiile Noului Cod Penal şi Noului Cod de Procedură Penală, în sensul înfiinţării în structura Serviciului de Investigaţii Criminale a Biroului de Supravegheri Judiciare iar la nivel teritorial, în municipii şi oraşe, s-au operaţionalizat structuri cu acest profil.

De la înfiinţarea biroului, respectiv din luna februarie 2014, au fost dispuse măsuri preventive faţă de 127 de persoane astfel: faţă de 87 persoane a fost dispusă măsura controlului judiciar, faţă de 39 cea a arestului la domiciliu, iar faţă de o persoană cea a controlului judiciar pe cauţiune. La data de 01 ianuarie 2015, au rămas în supraveghere 68 de inculpaţi dintre care 18 arestaţi la domiciliu, 49 sub control judiciar şi unul sub control judiciar pe cauţiune. În perioada menţionată anterior, poliţiştii de supraveghere judiciară au comunicat către instanţe sau parchete 19 sesizări cu privire la încălcarea obligaţiilor stabilite iar în 7 cazuri a fost înlocuită măsura preventivă de supraveghere dispusă iniţial, cu o altă măsură, mai gravă. Poliţiştii au efectuat aproximativ 1.600 verificări inopinate la locuințele inculpaților arestați la domiciliu şi 28 de verificări pe itinerariul de deplasare al inculpaților.

Criminalitatea transfrontalieră

Situarea judeţului Maramureş la frontiera externă a Uniunii Europene şi calitatea de membru UE al României, face ca teritoriul nostru de competenţă să fie vizat de persoanele care înţeleg să-şi rotunjească veniturile prin comiterea de infracţiuni cu element de extraneitate pe relaţia intra şi extra-comunitară.

Criminalitatea itinerantă

În anul 2014, s-au obținut rezultate deosebite în domeniul combaterii infracționalității transfrontaliere, datorită excelentei colaborări dintre polițiștii Serviciului de Investigaţii Criminale Maramureş și Jandarmeria Naţională Franceză.  Profesionalismul poliţiştilor maramureşeni a fost elogiat de reprezentanţii delegaţiei Jandarmeriei Naţionale Franceze, d-l lt. col. Francois Despres – director general adjunct al Oficiului Central de Luptă contra delincvenţei itinerante din Franţa şi d-l mr. Nicolas Montagne – ofiţer de legătură al Jandarmeriei Franceze în România.

Urmărire şi extrădare

Colaborarea cu Centrul de Cooperare Poliţienească Internaţională (Biroul Naţional Interpol şi Biroul SIRENE), atât în ceea ce priveşte punerea în urmărire internaţională a persoanelor urmărite la nivel naţional (24 de persoane) cât şi în ceea ce priveşte semnalările Shengen au dus la arestarea a 27 persoane care au fost extrădate în România. Acest lucru a fost posibil datorită schimbului de date şi informaţii care a condus la localizarea şi prinderea acestora pe teritoriul altor state şi apoi la preluarea şi aducerea lor în ţară în vederea executării pedepsei. De asemenea, poliţiştii Biroului Urmăriri au pus în executare 25 Mandate Europene de Arestare, emise de autorităţile judiciare ale altor state.

În plan judiciar, Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Maramureş i-au fost transmise cinci cereri de comisie rogatorie internațională ( 4- Franţa, 1 – Germania ) pentru desfăşurarea unor activităţi de urmărire penală care au fost soluţionate cu celeritate şi pertinenţă. În acelaşi timp, au fost primite şi soluţionate 102 de cereri de asistenţă juridică şi poliţienească internaţională emise de diverse state europene, principalii solicitanţi fiind Franţa – 19, Germania – 16, Anglia – 8, Ungaria – 8, Slovenia – 7, Belgia – 7.

În plan naţional, poliţiştii specializaţi în investigaţii criminale au desfăşurat activităţi atât pentru prinderea persoanelor urmărite, cât şi pentru clarificarea situaţiei cadavrelor cu identitate necunoscută ori a persoanelor cu identitate necunoscută depistate.

În cooperare cu cei de la Biroul de Poliţie Transporturi Maramureş, au acţionat şi în teritoriul specific de competenţă al acestei structuri (staţii CFR, trenuri, triaje CFR, garnituri aflate în conservare, spaţii dezafectate care ţin de infrastructura feroviară, etc.) pentru prinderea persoanelor urmărite, care se sustrag punerii în executare a hotărârilor organelor judiciare, precum şi a celor dispărute.

Astfel, la finele anului 2014 se derulau activităţi de căutare specifice faţă de 127 persoane urmărite la nivel naţional, din care 74 se sustrag executării pedepsei închisorii sau internării, 51 sunt dispărute, una se sustrage arestării preventive şi una este urmărită cu mandat european de arestare.

Pe tot parcursul anului, măsura urmăririi la nivel naţional a fost dispusă pentru 191 persoane  iar revocarea pentru 189 urmăriţi deoarece  47 au fost identificaţi şi încarceraţi iar 142 au fost găsiţi şi încredinţaţi familiilor.

Tot în cursul perioadei analizate, toţi cei 102 minori reclamaţi dispăruţi au fost găsiţi şi încredinţaţi familiilor sau instituţiilor din care au plecat voluntar.   În acest domeniu, s-a remarcat o bună colaborare cu Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Cluj şi cu Centrul FOCUS în cadrul proiectului CALLERT pentru realizarea şi implementarea în România a mecanismului Alertă Răpire Copil!

Criminalitatea gravă, comisă cu violenţă

În anul 2014, pe raza de competenţă a unităţii noastre au fost înregistrate 15 infracțiuni de omor, 1 lovitură cauzatoare de moarte, 1 vătămare corporală gravă și 17 infracțiuni de tentativă la omor. Ofiţerii din cadrul compartimentului de combatere a infracțiunilor contra persoanei au efectuat activităţi investigative într-un număr de 82 dosare penale  privind infracţionalitatea gravă comisă cu violenţă.  De asemenea în 36 cauze cu delegare punctuală, au fost efectuate activităţile dispuse potrivit dispoziţiilor procurorilor de caz. Diligenţele depuse în investigarea şi cercetarea faptelor de  omor şi tentative la omor, au avut drept rezultat identificarea tuturor autorilor acestor fapte.

Criminalitatea contra patrimoniului

Analiza evoluţiei criminalităţii contra patrimoniului în anul 2014, pe principalele genuri de infracţiuni, a evidențiat următoarele aspecte importante:

Infracţiunile de tâlhărie

Infracţiunile de tâlhărie au cunoscut un uşor trend descendent în anul 2014, fiind sesizate 71 astfel de infracţiuni, din care: cu legarea victimei – două fapte; cu autori mascaţi – trei fapte; cu arme albe – cinci fapte; prin smulgere – 16 fapte; în locuinţă – opt fapte; în societăţi comerciale – cinci fapte, pe stradă – 36 fapte.

În toate dosarele constituite s-a dispus începerea urmăririi penale iar în 30 dintre cazurile înregistrate în 2014 s-a dispus deja continuarea urmăririi penale faţă de suspecţii identificaţi.

Infracţiunile de furt, distrugere şi înşelăciune

În anul 2014 au fost sesizate 3404 infracțiuni de furt, în scădere faţă de anul trecut cu 162 de fapte. Cele mai multe au fost furturi din locuințe – 730 şi din societăți comerciale – 459.  Au mai fost sesizate 372 furturi din auto, 166 din buzunare,  64  furturi de autovehicule, cinci de bunuri culturale mobile şi patru de şi din bancomate. S-a continuat UP faţă de suspecţi cu privire la 383 infracţiuni.

Tot în anul 2014 au mai fost înregistrate 316 infracțiuni de înșelăciune, în scădere faţă de anul trecut cu 102 fapte și 906  sesizări privind fapte de distrugere. În cazul acestor infracţiuni s-a continuat UP faţă de suspecţi în 40 fapte de înşelăciune şi 69 de distrugeri.

La acest punct, se impune precizarea că, pentru unele dintre infracţiunile de mai sus, a intervenit împăcarea părţilor, potrivit prevederilor Noului Cod de Procedură Penală, şi, pe cale de consecinţă, propunerea unei soluţii de neurmărire în cauzele instrumentate.

 

loading...

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

spot_img




TE-AR MAI PUTEA INTERESA