Sorin Oprescu a obţinut un nou mandat de primar al Bucureştiului, câştigând detaşat alegerile, iar USL a obţinut noi mandate de primar în mari oraşe şi sectoare ale Capitalei considerate fiefuri ale PDL, potrivit rezultatelor exit-poll-urilor difuzate de posturile de televiziune.
Exit-poll CURS – Oprescu rămâne primarul Capitalei; USL câştigă 5 sectoare; Onţanu continuă la Sectorul 2
Exit-poll CCSB – Oprescu rămâne primarul Capitalei cu 65,8%, Prigoană – 15.7%
De asemenea, primarul municipiului Iaşi, Gheorghe Nichita (PSD), obţine un nou mandat, cu 65,8%, fiind urmat de Daniel Oajdea (PP-DD) cu 11%.
La Bacău, primarul PNL Romeo Stavarache rămâne în funcţie, cu 62%, în timp ce contracandidatul său, Cristinel Manolache, are 12,3%.
la Oradea, primarul Ilie Bolojan (PNL) a obţinut 72,5%, fiind urmat de Cseke Attila cu 15,9%.
Exit-poll IRES – Oprescu a obţinut al doilea mandat de primar general al Capitalei, cu 64,6 %. Emil Boc pierde la Cluj, Olguţa Vasilescu câştigă la Craiova
Datele sondajului arată că Emil Boc a fost votat de 36,9 la sută dintre alegătorii clujeni.
La Iaşi rămâne primar rămâne Gheorghe Nichita, candidat din partea USL pentru un nou mandat. Acesta a obţinut 63,5 la sută din sufragii, potrivit aceluiaşi exit-poll.
Primăria Timişoarei a revenit candidatului USL Nicolae Robu, care a fost votat de 51,6 la sută dintre timişorenii care au mers la vot, arată acelaşi sondaj.
În Bucureşti, USL a obţinut majoritatea în Consiliul General, precum şi primăriile sectoarelor 3 şi 6, unde candidaţii Uniunii, Robert Negoiţă şi Rareş Mănescu, au strâns mai multe voturi decât cei ai PDL. Revenim