AcasăAlteleEconomicREVOLUȚIA FISCALĂ A TRECUT - Guvernul a aprobat modificările la Codul fiscal,...

REVOLUȚIA FISCALĂ A TRECUT – Guvernul a aprobat modificările la Codul fiscal, ce vizează impozitul pentru IMM-uri, impozitul pe venit și contribuțiile sociale

spot_img

DISTRIBUIȚI

REVOLUȚIA FISCALĂ A TRECUT  Guvernul a aprobat, miercuri, prin modificarea Codului fiscal, o serie de măsuri privind impozitul pentru IMM-uri, impozitul pe venit și contribuțiile sociale.

Potrivit unui comunicat al Executivului, în domeniul impozitării societăților, ordonanța de urgență adoptată în ședința de miercuri revizuiește sistemul de impunere a microîntreprinderilor, astfel încât vor beneficia de impozit de 1% pe veniturile realizate și IMM-urile care realizează venituri de la 500.000 euro la 1.000.000 euro și care în prezent plătesc impozit de 16% pe profit.

De asemenea, se elimină condiția privind realizarea de venituri din consultanță și management. Menționăm că în prezent, firmele care obțin venituri din consultanță și management pot plăti impozit pe veniturile microîntreprinderilor, dacă aceste venituri nu depășesc 20% din veniturile totale. Totodată, se includ în acest sistem și persoanele juridice care nu intrau sub incidența acestui impozit (persoanele juridice din domeniul asigurărilor, pieței de capital, din domeniul bancar, al jocurilor de noroc și din domeniul extracției resurselor naturale)„, se arată în comunicat.

Ordonanța transpune în legislația națională prevederile Directivei 2016/1164/UE, pentru combaterea externalizării profiturilor companiilor multinaționale, prin: limitarea deductibilității dobânzilor; introducerea impozitării la ieșire — previne erodarea bazei impozabile în cazul unui transfer de active în afara României; consolidarea regulii antiabuz, ce va permite autorităților române să refuze contribuabililor beneficiile fiscale obținute din aranjamente abuzive; introducerea normelor privind societățile străine controlate (SSC) ce au ca scop împiedicarea evitării plății impozitelor prin devierea veniturilor către filiale din paradisuri fiscale.

În domeniul contribuțiilor sociale obligatorii, modificările au în vedere atât reducerea cotelor cumulate ale contribuțiilor sociale obligatorii, per total, cu două puncte procentuale, de la 39,25% la 37,25%, cât și reducerea numărului contribuțiilor sociale de la nouă (angajat și angajator) la trei, după cum urmează: contribuția de asigurări sociale (CAS), plătită pentru salariat; contribuția de asigurări sociale de sănătate (CASS), plătită pentru salariat; contribuția asiguratorie pentru muncă, suportată de angajator.

Transferul sarcinii fiscale a obligațiilor privind contribuțiile sociale obligatorii datorate de angajator la angajat în cazul veniturilor din salarii și asimilate salariilor se stabilește astfel: „CAS și CASS se datorează de către persoanele fizice, respectiv de către angajați, inclusiv în cazul contractelor individuale de muncă cu normă întreagă sau cu timp parțial, pentru care CAS și CASS datorate nu pot fi mai mici decât nivelul contribuțiilor sociale aferente salariului minim brut pe țară în vigoare în luna pentru care se datorează acestea, corespunzător numărului zilelor lucrătoare din lună în care contractul a fost activ”.

Citește continuarea, AICI.

Sursă foto.

loading...

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

spot_img




TE-AR MAI PUTEA INTERESA