REVOLTĂTOR Două eleve s-au bătut în fața școlii în județul Botoșani. Revoltător este faptul că, în loc să intervină pentru a le despărţi, colegii se amuză şi le filmează cu un telefon mobil. Imaginile au fost publicate pe Internet de unul dintre aceștia. Vă avertizăm! Urmează un limbaj şi scene șocante!, scrie Libertatea.
REVOLTĂTOR Pe imagini se poate vedea cum fetele mai întâi se ceartă, iar la un moment dat una dintre acestea o loveşte pe cealaltă cu palma peste faţă. Acesta a fost momentul în care adolescentele s-au luat de păr şi s-au trântit în zăpadă, unde au continuat să se lovească.
După ce se lovesc pe unde se apucă, fetele se ridică şi continuă să dea cu picioarele una în alta.
O colegă intervine într-un final, în timp ce alţi elevi se amuză, făcând comentarii obscene care nu pot fi reproduse.
Despre incident a aflat şi conducerea liceului „Nicolae Bălcescu”, unde învaţă cele două eleve, în clasa a X-a. Bătaia a avut loc pe un drum din apropierea unității de învățământ.
„Întâmplarea s-a petrecut vinerea trecută, în drum spre casă, în afara curţii şcolii, în afara programului, după ora 14.00, când au terminat deja orele. Au fost chemaţi părinţii, am stat de vorbă cu ei.
Au fost şi domnii de la Poliţie. Se va pune în discuţie în Consiliul clasei, apoi în Consiliul profesoral şi vom aplica regulamentul”, a declarat Augustina Fegher, directorul Liceului Nicolae Bălcescu din Flămânzi.
https://www.youtube.com/watch?v=8NHqZFtRZDs
Poliția a demarat o anchetă pentru loviri și alte violențe.
citeşte şi IMAGINI ŞOCANTE – Elev bătut cu pumnii și picioarele la o școală din Lugoj (VIDEO)