REVOLTĂ LA UNIVERSITATE Şaptezeci de studenţi ai Facultăţii de Ştiinţe Politice, Administrative şi ale Comunicării (FSPAC) din cadrul Universităţii „Babeş-Bolyai” (UBB) Cluj-Napoca se declară revoltaţi pentru că nu au primit 2.500 de lei dintr-un proiect european, ei spunând că astfel îşi pierd încrederea, scrie Mediafax.
REVOLTĂ LA UNIVERSITATE Adrian Şuteu, unul dintre participanţii în proiect, fost student al FSPAC, în prezent masterant la altă facultate, a declarat, marţi, presei, că în cadrul proiectului trebuia ca fiecare student să realizeze un plan de afaceri pentru care urma să primească 2.500 de lei până în martie 2016.
„În anul 2015, circa o sută de colegi de la FSPAC ne-am înscris într-un proiect european pe POSDRU, de dezvoltare antreprenorială, realizat de FSPAC în colaborare cu Asociaţia Cityaudit, în cadrul căruia trebuia să realizăm un plan de afaceri şi primeam un punctaj în baza căruia 70 dintre noi urma să primim câte 2.500 de lei.
Problema e că trebuia să primim banii până în martie 2016, dar nu i-am primit nici până acum. Nimeni nu vrea să discute cu noi, este o totală lipsă de transparenţă.
Credem că mai şi altă firmă implicată, SC Operations Research SRL. Ni s-a transmis doar că banii există, dar sunt suspendaţi, dar profesorii care au fost lectori în proiect au fost plătiţi, şi nu înţelegem cum se poate acest lucru. Cei de la FSPAC ne amână, nu ne dau informaţii”, a spus Şuteu.
În urma insistenţelor studenţilor, asociaţia Cityaudit a virat anul trecut fiecărui student din proiect câte 700 de lei, dar nimeni nu ştie cine va acoperi şi diferenţa până la 2.500 de lei, mai scrie Mediafax.
Eu am făcut un plan de afaceri privind înfiinţarea unui cimitir privat, iar suma de 2.500 de lei urma să fie folosită pentru cumpărarea de cărţi în domeniul antreprenoriatului.
În cazul acestui proiect, este vorba despre asumarea responsabilităţii, pe care UBB trebuia să o facă.
Dacă 70 de oameni şi-au asumat responsabilitatea pentru realizarea unui plan de afaceri, de ce o instituţie nu a făcut acest lucru? Noi ne dorim ca suma care trebuie să o primim pentru participarea în proiect să vină din fondurile UBB, aşa ar fi corect”, a spus Adrian Şuteu.
Nicolae Moldovanu, student în anul III la Comunicare, a afirmat că toţi cei 70 de colegi vor strânge o listă de semnături şi se vor adresa Ministerului Educaţiei şi altor instituţii pentru a fi ajutaţi.
citeşte continuarea AICI