AcasămodeleREVOLTĂ ÎN VECINI – Sătmărenii protestează împotriva iminentei sosiri în zonă a...

REVOLTĂ ÎN VECINI – Sătmărenii protestează împotriva iminentei sosiri în zonă a unor refugiați

spot_img

DISTRIBUIȚI

După ce Ministerul de Interne a anunțat că va amenaja un centru pentru refugiați în stațiunea balneoclimaterică Tășnad, o nouă locație din județul Satu Mare se pregătește să primească migranți.

Este vorba de orașul Ardud, aflat lângă municipiul Satu Mare, acolo unde o fundație în colaborare cu Ministrul Afacerilor Interne a început amenajarea unui centru. Locația aleasă este cartierul Mădăras, iar potrivit primelor informații obținute, aici vor fi găzduiți câteva zeci de migranți.

Proiectul este derulat de Asociaţia Frères România și se pare că este finanțat de Ministerul de Interne. Frères România este o asociaţie întemeiată de părintele Jean Magnan, iezuit francez, sosit la Satu Mare în 1993. Prioritatea la acea vreme o reprezentau tinerii ieşiţi din centrele de plasament şi copiii străzii. Ulterior activitatea s-a diversificat, incluzând formarea spirituală şi activităţi culturale. Asociaţia îşi are sediul în Satu Mare.

Localnicii au luat foc când au auzit că în orașul lor vor fi aduși refugiați. Mai ales că au primit vestea chiar în ziua în care televiziunile au prezentat în detaliu incidentul din Suedia, acolo unde angajata unui centru pentru refugiați a fost omorâtă de un solicitant de azil în vârstă de 15 ani.

Apoi, locuitorii au aflat întâmplător că în orașul lor se amenajează un centru pentru refugiați. Asociația a dat sfoară în oraș că angajează paznici. Inițial s-a crezut că pentru un centru de vârstnici, dar când pretendenții s-au prezentat la interviu au aflat adevărul. A fost scânteia care a aprins revolta.

Oamenii s-au adunat marți seara la Casa de Cultură, la ședința convocată rapid fiind chemați primarul Ovidiu Duma și viceprimarul Emerich Szakacs, dar și un reprezentant al Asociației Frères România.

Acesta din urmă a încercat să-i liniștească, spunând că numărul refugiaților va fi unul mic, iar cei care vor fi cazați aici vor fi ”triați” înainte. Dar și că ar fi vorba de solicitanți de azil în România, veniți în special din Africa, și nu sirieni.

Oamenii nici nu au vrut să audă de așa ceva și deja tot orașul a semnat o petiție prin care anunță că se opun amenajării centrului.

Petiția va fi înmânată miercuri prefectului Eugeniu Avram de primarul Ovidiu Duma, destinatarul final fiind ministrul Petru Tobă.

„Evident că împărtășesc opinia oamenilor! Am adus asta și la cunoștința preotului Iulian care s-a ocupat de acest proiect. Miercuri la ora 9 am perfectată o întâlnire cu domnul prefect. Autoritățile locale nu au fost informate, preotul Iulian și-a reproșat și el atunci când l-am întrebat, că nu a informat autoritățile. Ne-a promis că va găsi altă locație și că memoriul pe care îl vom depune și semnăturile oamenilor îl vor ajuta și pe el să justifice mutarea locației”,a declarat primarul orașului Ardud, Ovidiu Duma.

La mijlocul lunii decembrie a anului trecut, Inspectoratului General pentru Imigrări a anunțat că va amenaja în locul fostei unități de jandarmi un Centru pentru migranți. Decizia a provocat neliniște în rândul locuitorilor Tășnadului, care nu a dispărut nici măcar atunci când ministrul Petre Tobă a anunțat că este vorba ”doar de un centru de rezervă”. (voceatransilvaniei.ro)

loading...

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

spot_img




TE-AR MAI PUTEA INTERESA