AcasăActualitateSocialREVOCARE - Managerul Spitalului Municipal Sighetu Marmatiei ar putea fi schimbat din...

REVOCARE – Managerul Spitalului Municipal Sighetu Marmatiei ar putea fi schimbat din functie

spot_img

DISTRIBUIȚI

Consiliul de Administraţie al Spitalului Municipal Sighetu Marmaţiei întrunit în şedinţă extraordinară la data de 5 septembrie 2012, analizând modul de îndeplinire a Contractului de management nr. 10.570 din 18.11.2010 încheiat între Primarul Municipiului Sighetu Marmaţiei şi dr. Vasile Ştefanca, în calitate de manager, dar şi a situaţiilor grave create în cadrul Spitalului, respectiv a deficienţelor manageriale care au făcut posibilă şi consumarea evenimentului din 2 august a.c., în urma căruia au decedat două persoane la secţia de Psihiatrie, prin Hotărârea nr. 1.523/2012, a propus revocarea din funcţie a managerului unităţii spitaliceşti.

Membrii Consiliului de Administraţie au avut la dispoziţie o serie de documente elaborate de Spitalul Municipal dar şi două Note de control redactate de Comisiile constituite în baza Dispoziţiei nr.617/2012, emise de Primarul Municipiului Sighetu Marmaţiei.

Primarul Ovidiu Gheorghe Nemeş a luat act de Hotărârea Consiliului de Administraţie, respectiv aceea de revocare a managerului Vasile Ştefanca, urmând ca în următoarele zile să analizeze această situaţie şi să dispună în consecinţă. “Consider că Hotărârea Consiliului de Administraţie este corectă, ea aflându-se în concordanţă atât cu prevederile Legii nr. 95/2006, actualizată,  a reformei în sănătate, cât şi cu deficienţele pe care colectivele de control din cadrul Primăriei, le-au constatat, analizând minuţios activitatea managerială a Domnului dr. Vasile Ştefanca. Cu siguranţă, Hotărârea la care fac referire, este în rezonanţă şi cu necesităţile reale ale populaţiei Municipiului Sighetu Marmaţiei. Concetăţenii mei au nevoie de un real acces la actul medical, au nevoie de siguranţa că Spitalul Municipal din Sighetu Marmaţiei rămâne la dispoziţia lor, la dispoziţia suferinţelor, care la un moment dat ne aduc pe fiecare la doctor. Îi asigur pe toţi că voi analiza cu maximă răspundere situaţia creaţă la Spital şi voi lua o decizie care să îmi dea siguranţa că acolo lucrurile pot intra în normalitate”, a conchis Ovidiu Nemeş, Primarul Municipiului Sighetu Marmaţiei.

Biroul de presa al Primariei Sighetu Marmatiei

AFLA AICI CUM A FOST OMORAT UN PACIENT DE UN ALT PACIENT. UN AL TREILEA PACIENT AL SPITALULUI AM MURIT IN TIMPUL UNEI CRIZE

loading...

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

spot_img




TE-AR MAI PUTEA INTERESA