Acasăsinucidere maramuresREVENIRE - Legendara trupă Rolling Stones va înregistra un nou album, după...

REVENIRE – Legendara trupă Rolling Stones va înregistra un nou album, după zece ani

spot_img

DISTRIBUIȚI

Trupa Rolling Stones a decis să înregistreze un nou album, primul după un deceniu, a anunțat chitaristul legendarei trupe de rock, Keith Richards, citat de AFP.

Muzicianul britanic a făcut anunțul marți seară la New York unde își promovează noul său album solo, precizând că rockerii septuagenari vor intra din nou în studioul de înregistrare după turneul din 2016 în America de Sud. Datele turneului încă nu au fost anunțate.

„De fapt eram la Londra săptămâna trecută și m-am văzut cu băieții, da avem planuri precise să înregistrăm”, a declarat Keith Richards în cadrul unui forum organizat de iHeartRadio, post de radio pe internet.

Grupul format în anii 1960 a lansat ultimul album A Bigger Bang în 2005, după opt ani de la precedentul album Bridges to Babylon. Trupa a continuat să susțină concerte și a realizat un turneu în America de Nord în vara aceasta.

Reprezentați adesea de imaginea unei guri cu buze voluptoase care scoate limba și care apare pe coperta albumului lor Sticky Fingers, Rolling Stones, rivalii Beattles-ilor, întruchipează istoria rock’n’roll de peste cinci decenii.

Irascibilul și miticul Keith Richards, 71 ani, va lansa vineri primul său album solo după 23 de ani: Crosseyed Heart în care preia microfonul și colaborează cu numeroși artiști printre care și cântăreața de jazz, Norah Jones.

loading...

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

spot_img




TE-AR MAI PUTEA INTERESA