Mii de băimăreni au ales să își petreacă noaptea dintre ani în Centrul Istoric al municipiului Baia Mare. Înainte de ora 24:00, pe scena amplasată în Centru Vechi au urcat cei de la Gașca de Acasă. Alături de aceștia, la miezul nopții a fost și Cătălin Cherecheș, primarul municipiului Baia Mare. Împreună cu băimărenii adunați în Centrul Istoric, acesta a dat startul unui grandios foc de artificii. Petrecerea a fost încheiată de Vescan, cunoscutul cântăreț urcând pe scenă imediat după trecerea în Noul An.
Înainte de miezul nopții cu câteva minute, primarul Cătălin Cherecheș le-a urat băimărenilor un an mai bun și le-a vorbit acestora despre unul dintre cele mai importante proiecte pe care Administrația Publică Locală îl derulează, cel de a deveni Capitală Europeană a Culturii în 2021.
„Mă bucur să fim împreună și să am ocazia să vă mulțumesc pentru că în fiecare zi mi-ați dat curaj să merg înainte și să facem ca acest oraș să se schimbe. Și vreau să mă iertați pentru fiecare lucru pe care considerați că l-am făcut greșit sau nu a fost pe gustul dumneavoastră. Vreau să vă spun că vă sunt recunoscător că mi-ați dat inspirația să visez ca acest oraș, în 2021, să fie Capitală Europeană a Culturii și este cel mai important lucru pe care, împreună, îl putem face. Este cel mai important lucru pe care mi-l doresc pentru acest oraș și pentru fiecare dintre noi și pentru aceasta am o datorie, să adun alături de mine și să fac tot ce îmi stă în putință pe fiecare băimărean pentru că sunt mult mai multe lucruri care ne leagă, ne adună decât lucrurile care ne despart. Și atunci indiferent de ce preferințe avem, politice sau de alt gen, eu cred că, astăzi, pentru a deveni Capitală Europeană a Culturii trebuie să facem un lucru frumos – o mare familie a băimărenilor care să ducă acest proiect la îndeplinire. Și cred că în septembrie 2016 tot aici, în Centrul Istoric al orașului, vom putea, împreună, să sărbătorim, cu adevăra,t o nouă etapă, o nouă eră, o nouă dezvoltare a orașului nostru. Puțini au visat, poate nimeni, dar astăzi suntem pe drumul spre acest lucru care va face din oraș ceea ce toți ne dorim. Astăzi suntem aici pentru a trece în Noul An. Și în Noul An fiecare dintre noi ne dorim lucruri frumoase pentru familiile noastre. Eu vă doresc să fim doar sănătoși și să ne gândim cu multă dragoste și cu multă prietenie unii la ceilalți”, a declarat Cătălin Cherecheș, primarul municipiului Baia Mare.
Cătălin Cherecheș a mai arătat că pentru Noul An are o listă care cuprinde trei dorințe. Astfel, primarul municipiului Baia Mare și-a propus ca în anul 2016 să se însoare, să facă tot ce ține de el pentru ca Baia Mare să devină Capitală Europeană a Culturii iar pe cel de-al treilea lucru nu a dorit să îl dezvăluie public. La „Revelionul băimărenilor” toți cei prezenți au ciocnit câte un pahar de șampanie.
Simona Vasiac