REVELION ÎN SIGURANŢĂ În perioada 31 decembrie 2017 – 02 ianuarie 2018, Jandarmeria Maramureş va asigura măsurile de ordine şi siguranţă publică, pe timpul derulării evenimentelor cultural-artistice şi religioase.
Va executa misiuni specifice în zona staţiunilor montane şi misiuni de menţinere a ordinii publice, în cadrul patrulelor mixte de ordine şi siguranţă publică, pe raza judeţului nostru.
În data de 31.12.2017, începând cu ora 23:00, Primăria municipiului Baia Mare organizează în cadrul evenimentului „Baia Mare are suflet” în Piaţa Libertăţii Revelionul băimărenilor, concert de muzică modernă şi foc de artificii.
În data de 31.12.2017, începând cu ora 22:00 Primăria oraşului Vişeu de Sus organizează evenimentul „Revelion 2018” pe scena de pe platoul Casei de Cultură.
Jandarmii de la Posturile Montane Şuior, Cavnic, Valea Vaserului şi Borşa din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Maramureş, vor fi prezenţi în zona staţiunilor montane şi pe traseele turistice intensificând acţiunile în zona de competenţă şi în mod deosebit acolo unde este posibil să se producă evenimente, fiind pregătiţi să intervină în diferite situaţii.
Jandarmii montani acţionează zilnic în aceste staţiuni turistice şi trasee montane din judeţ pentru menţinerea unui climat de ordine şi siguranţă publică, pentru prevenirea şi combaterea infracţiunilor, precum şi pentru salvarea celor aflaţi în dificultate.
La reşedinţă, funcţionează permanent un serviciu operativ condus de Inspectorul şef şi adjuncţii acestuia şi o subunitate de intervenţie gata oricând să intervină acolo unde starea de normalitate, atmosfera specifică acestei sărbători a anului, ar putea fi deranjată.
În baza cooperării neîntrerupte cu celelalte forţe de siguranţă şi ordine publică ale Ministerului Afacerilor Interne (Poliţia, Pompierii) şi Poliţiei Locale, vă asigurăm pe dumneavoastră, cetăţeni ai Maramureşului în slujba cărora ne aflăm, de deplinul nostru devotament în misiunile care ne sunt încredinţate.
Vor fi intensificate măsurile de ordine publică şi se vor desfăşura acţiuni cu precădere în zonele şi arterele intens circulate.
De asemenea, jandarmii vor fi prezenţi în zonele unde se preconizează a fi mari aglomerări de persoane (gări, autogări, pieţe, târguri etc.), la manifestările cultural-artistice organizate în această perioadă, în zonele cu potenţial criminogen ridicat.
Pentru evitarea evenimentelor nedorite şi a oricăror situaţii de natură să tulbure liniştea publică, Jandarmeria Maramureş face următoarele recomandări:
– cei care participă la manifestările organizate să respecte indicaţiile forţelor de ordine şi să evite implicarea în conflicte de orice natură;
– să acorde o atenţie deosebită bunurilor şi obiectelor personale (genţi, poşete, bagaje etc.) şi să evite, pe cât posibil, să aibă la vedere obiecte de valoare care pot atrage atenţia.
De asemenea, în cazul în care sunt martorii săvârşirii unor fapte de natură antisocială, să solicite ajutorul echipajelor de jandarmi sau să apeleze la numărul unic de urgenţă 112.
Jandarmii maramureşeni doresc tuturor un An nou fericit.
Informaţii furnizate de IJJ Maramureş