RETURUL DIN CUPA CEV Știința Explorări va juca ultimul joc oficial din acest an, în deplasare, în compania campioanei Israelului, Hapoel Mate-Asher Akko.
RETURUL DIN CUPA CEV Partida din manșa a doua a 32-imilor Cupei CEV se va disputa la Nahariya marți, 20 decembrie, de la ora 19.00, și va fi arbitrată de Victor Makarov (Rusia) și Djordje Stevanovic (Serbia).
În prima manșă, Hapoel s-a impus la limită în Baia Mare, cu scorul de 3-2.
Elevii antrenorilor Marius Botea și Sorin Pop și-au început călătoria spre Israel sâmbătă, când au parcurs cu autocarul distanța Baia Mare-Budapesta, conform site-ului oficial al clubului.
După o noapte petrecută în capitala Ungariei, băimărenii au luat în această dimineață avionul spre Tel Aviv, de unde își vor continua drumul spre Nahariya, oraș situat la 121 km de capitala Israelului, cu autocarul.
Știința Explorări nu va putea conta în meciul de marți pe Alan Domingos, Artem Sushko (ambii având probleme cu viza) și Robert Țuțea (aflat în recuperare după o operație suferită la mâna dreaptă).
După meciul de marți se va califica mai departe echipa care acumulează mai multe puncte în cele două manșe. Se acordă 3 puncte pentru victorie cu 3-0 sau 3-1, 2 puncte pentru victorie cu 3-2, 1 punct pentru înfrângere cu 2-3, 0 puncte pentru înfrângere cu 0-3 sau 1-3.
Dacă punctajul general este 3-3 după cele două manșe, se va disputa setul de aur (până la 15) pentru stabilirea echipei calificate, indiferent de setaveraj.
Formația calificată în urma dublei întâlniri dintre Știința Explorări și Hapoel Mate-Asher Akko, va juca în 16-imile Cupei CEV cu Fenerbahce Istanbul (Turcia).