Poliţiştii Inspectoratului Teritorial al Poliţiei de Frontieră (ITPF) Sighetu Marmaţiei, care controlează 464,3 kilometri de graniţă, împărţită în 14 sectoare, pe raza judeţelor Satu Mare, Maramureş şi Suceava – pe acolo pe unde ucrainenii trafichează 20 la sută din marfa de contrabandă introdusă pe teritoriul României -, au capturat, anul trecut, aproximativ 16.000 baxuri de ţigări.

Potrivit declaraţiilor comisarului şef Petru Bledea, şeful Sectorului PF Sighetu Marmaţiei – unul dintre cele 14 ale Inspectoratului Teritorial PF Sighetu Marmaţiei şi primul dintre cele cinci ale Serviciului Teritorial PF Maramureş, numărul baxurilor confiscate a crescut, de la an la an, direct proporţional cu numărul ţigărilor intrate pe piaţa neagră – respectiv peste 50 de procente.

„Putem spune că acţiunile noastre conduc, în principiu, la diminuarea consecinţelor fenomenului de contrabandă. În fiecare an creşte numărul ţigărilor capturate, însă acesta este direct proporţional cu creşterea valorilor traficului cu ţigări”, spune Bledea.

Războiul „frontieriştilor” cu contrabanda

Potrivit acestor date, deşi captura este una importantă, ea reprezintă, totuşi, doar undeva la trei procente din total marfă de contrabandă intrată pe teritoriul UE prin România, traversând frontiera de nord, la nivel de sector, şi cam a cincea parte, per total trafic, la nivelul Inspectoratului Teritorial al PF Sighetu Marmaţiei. Ce-i face, în aceste condiţii, pe traficanţi, aproape de neoprit?

Dincolo de blândeţea legii, care vizează activitatea de contrabandă pe teritoriul Ucrainei, precum şi de hotărârea traficantului de a „produce” cât mai mult într-un timp cât mai scurt – luând în calcul, aici, şi diferenţa foarte mare de preţ între ţigara ucraineană şi cea comunitară –, o mare problemă o reprezintă, cu siguranţă, şi aspectul geografic, care îngreunează accesibilitatea în punctele cheie.

Iată ce ne-a spus despre asta inspectorul principal Radu Lungu, purtătorul de cuvânt al ITPF Sighetu Marmaţiei.

„Inspectoratul nostru se află pe frontiera de nord a ţării şi are o zonă de responsabilitate de 464,3 kilometri de frontieră, din care 366 sunt frontieră a Uniunii Europene cu Ucraina, iar 97,83 kilometri, frontieră cu Ungaria.

Configuraţia zonei este de 93 kilometri frontieră pe apă şi 371 kilometri frontieră pe uscat. În unele zone, terenul este muntos, împădurit, greu accesibil, ceea ce impietează asupra acţiunilor poliţiştilor de frontieră.

Având în vedere că zona de competenţă a inspectoratului se întinde pe raza a trei judeţe, cazuistica este una complexă, începând de la migraţia ilegală, trafic internaţional cu autoturisme furate, trafic de droguri şi contrabanda cu ţigări, fenomen predominant la frontiera de nord”.

În acţiune, alături de poliţişti

Echipa Gândul.info i-a însoţit pe poliţişti la intervenţii, atât pe frontiera de apă, cât şi pe aceea de uscat, timp de o săptămână. Am fost martorii, în timp real, a ceea ce înseamnă adevărata contrabandă cu ţigări pe frontiera de nord.

Abia ajunsesem la hotel, în Sighetu Marmaţiei, că sună telefonul. “Sunteţi gata?” mă întreabă, relativ calm, purtătorul de cuvânt, Radu Lungu. “Suntem!”, îi răspund convins că e rost de acţiune. “În zece minute, vă aşteaptă colega mea la sediu, ca să mergeţi împreună la o captură, undeva aproape de oraş. Am surprins un transport clandestin”, continuă comunicarea.

În şapte minute eram la sediu, după alte trei demaram în trombă spre teatrul de operaţiuni. După încă cinci, apucăm la dreapta, din şoseaua principală, în scrâşnet de roţi, stârnind praful drumului. La capătul uliţei, aproape de malul Tisei, pe poteca paralelă cu hotarul satului, se înşiră, abandonate, zeci de colete de ţigări, împachetate în folie neagră, impermeabilă.

Operativii Poliţiei de Frontieră lucrau de zor: măsurau, luau amprente, fotografiau. Chiar în capătul străzii, abandonată şi ea, o dubiţă albă în care “cărăuşii” ucraineni apucaseră să urce şase-şape colete dintre cele transportate în coasta localităţii, odată trecute peste apa Tisei. Ne uităm, curioşi, după traficanţi. “Nu mai sunt!”, ne spune unul dintre operativi. “Când a ajuns patrula noastră în apropierea lor, au sărit în apă şi au traversat Tisa înot. Pe urmă, s-au pierdut dincolo, pe malul ucrainean. “Au fost mulţi?”, întreb suprins de o astfel de “evadarea” în grup. “Vreo zece, în costume de neopren, cei care traversară baxurile prin apă, plus şoferul, în haine de oraş”. La faza asta, ne-a trecut un fior rece pe şira spinării. Nu se putea spune că era prea cald la sfârşit de aprilie, iar apa, nici vorbă să fie mai primitoare. “Şi, dincolo, îi poate reţine cineva?”, mă interesez iar, cu ochii în Ucraina. “Încă n-au fost prinşi. Chiar acum am vorbit cu colegii noştri de pe frontiera ucraineană, şi ne-au comunicat că scormonesc zona. Când vor afla ceva, ne vor informa şi pe noi”.

“Inspecţia” mărfii

Ne apropiem cu camera, că să scormonim şi noi prin marfă. Fiecare colet conţine câte un bax a 50 de cartuşe plus un bonus de alte 25, montate în jurul baxului sigilat. În total, 750 de pachete de ţigări. Avem de-a face cu renumitele Jin Ling şi cu, la fel de renumitele, Marble.

Cărăuşii leagă câte două-trei astfel de colete, în funcţie de muşchi şi energizantele, obligatoriu, consumate, le trec, “plută” peste Tisa – traficantul, echipat în costum de neopren, le dirijează, el însuşi în apă -, apoi le urcă pe mal şi le cară, în cazul de faţă, câteva sute de metri, unde sunt încărcate în mijloacele de transport.

Coletele sunt legate cu hamuri de piele pentru a le putea căra pe umeri, cu sfori sau, pur şi simplu, cu fulare, unul dintre cele găsite de noi fiind, probabil, al unui fan al echipei de fotbal “Spartak Moscova”.

Încă o maşină capturată

Între timp, unul dintre operativi reuşeşte să deschidă portiera maşinii pregătită de transport şi să intre în posesia documentelor, aflate pe bord.

Dubiţa albă se dovedeşte a fi un Ford, furat din Franţa şi introdus în România pentru a deveni mijloc de transport al ţigărilor de contrabandă către centrul ţării şi, mai departe, spre Europa, probabil prin Ungaria.

După alte câteva manevre de deblocare a volanului, maşina este remorcată la şufă de jeep-ul PF şi tractată către parcul celor aproape o mie de maşini, de toate mărcile şi naţiile, confiscate de la contrabandişti.

Show cu ţigări şi poliţişti

Altfel, niciunul dintre sătenii strânşi pe la porţi nu pare să fie în temă cu ce se întâmplă. Cu toţii se uită, minunându-se, ca la un episod palpitant difuzat pe Discovery Channel. Îl abordez pe “vecinul” cel mai apropiat de scenă. Cum mă vede, ridică mână apărându-se, parcă, de un roi de viespi. “Nu ştiu nimic. Şi nici nu mă interesează!”, zice hotărât.

Nici clienţii bufetului sătesc nu au cunoştinţă. “Nu ştiu, n-am auzit, n-am văzut”, îmi spune un domn cu şapcă. Omerta funcţionează ceas.

Intervenţie cu repetiţie

După numai o zi, ca să nu ne ieşim din ritm, participăm, deja, la cea de-a doua noastră misiune: altă captură, altfel de ţigări, aceeaşi frontieră – râul Tisa.

Pe la şase dimineaţa sună telefonul. Ne îmbrăcăm milităreşte, cu ochii-nchişi şi ne trezim în Sarasău, la vreo 10 kilometri de Sighet, spre Satu Mare. Ieşim din DN, imediat după Biserica Greco-Catolică, şi ajungem, printre case, în marginea unui teren arat, la vreo cinci sute de metri de Tisa. Cam mocirlos şi plin de bălţi, după ploaia torenţială căzută peste noapte.

La faţa locului, maşini de teren, oameni – civili şi militari -, câine de urmă, criminalişti şi şefii ITPF Sighet.
Perpendicular pe brazdele corect „orânduite”, un şir de baxuri cocheţele, învelite în folie transparentă, din care părea că lipseasc, deja, vreo două. Marfă subţire – nişte slimuri „Compliment” -, pe măsura mijlocului de trasport: una sau mai multe drone.

Ce avem noi aici?! “O recoltă de colete de ţigări. Mai nou, asta produce egricultura maramureşeană”, ne spune, hâtru, unul dintre şefi, care ne mai informează că poliţiştii de frontieră au ajuns în dispozitiv încă de la ora două noaptea.

Din păcate, deşi ajunsă la “desant” în cel mai scurt timp, poliţia nu l-a mai găsit pe destinatarul român al mărfii ucrainene, care apucase să înşface două colete şi să le care la maşina parcată pe marginea şoselei.

În schimb, pe om – de fapt pe urma lui lăsată pe asfaltul deneului – l-a găsit, după miros, Maia – sau Pefa, cum e trecută în acte – căţeaua de urmă. Dar prea târziu.

În aceeaşi noapte, sus, pe frontiera împădurită, poliţiştii au mai confiscat un transport, aşa cum se întâmplă de câteva ori pe săptămână. (gandul.info)