Județul Vâlcea, Athos-ul românesc cum mai este cunoscut, este renumit prin marile ctitorii ecleziastice al căror șir este deschis în secolul al XIV de Mănăstirea Cozia, devenită prototip pentru bisericile mănăstirești construite în veacurile următoare în Țara Românească, atingând punctul culminant prin Hurezi, chintesență a stilului brâncovenesc, primul stil autohton ce a adus arta și arhitectura românească în dialogul universal al valorilor culturale, fapt consemnat ca atare de înscrierea ei pe lista UNESCO a Patrimoniului Cultural Mondial.
Dar din cele aproape 300 de biserici de patrimoniu din județul Vâlcea, o însemnătate aparte revine celor 88 de biserici de lemn, mici bijuterii arhitecturale, care au înfruntat vitregiile timpului și au rămas dovadă a credinței oamenilor locului.
Multe dintre actualele biserici de lemn nu se află pe locul inițial. Majoritatea însă se regăsesc pe o culme de deal sau într-un loc ferit, acestea fiind totemul satului românesc din secolele XV – XVIII.
O astfel de biserică se găsește și în comuna Stoilești, o așezare care numără nu mai puțin de 4000 de suflete. ”Comuna Stoilești nu este la drumul mare, comuna Stoilești mângâie coamele dealurilor moi care despart Vâlcea de Argeș și Olt, Stoileștiul fiind locul de refugiu deasupra Oltului, aici venind în vremuri de restriște cei de jos din Galicea sau Olanu, în caz de invazie”, spune primarul Florin Ionescu.
Așa și este, de jos de la Olt drumul urcă aproape 10 km pe serpentine și prin pădure până se ajunge la Stoilești. De aici de pe platoul Stoileștiului se vede departe Oltul, coama estică a Munților Căpățânii și sus, în dreapta muntele dacilor, Cozia. În spate Costeștiul este deja Argeșul și un pic mai la sud județul Olt. Dar comuna are ceva mai scump aici, are două biserici de preț, două bijuterii de lemn care au povestea lor.
„Prima dintre ele, biserica cu hramul Sfântul Ierarh Nicolae, nu este din partea locului. Are alt lemn. Un lemn care vine de la sute și sute de kilometri depărtare din Țara Maramureșului. Este lemn sfânt ca și cel din care sunt făcute bisericile de acolo”, spune preotul Vasile Cristea.
Taina stă în modul cum a fost adusă. Se spune că în secret, un mic boier din partea locului, pe numele său Duminică Pleșa a tocmit în secret meșteri maramureșeni pentru a face o biserică cu lemn sfânt de dincolo de Baia Mare. Numai că problema era la transport. Cum puteai să păcălești autoritățile imperiale că transporți în caravană o biserică, într-un imperiu în care la acea oră, mijlocul secolului al XVIII-lea, religia ortodoxă nu era bine văzută.
„Și uite așa s-a găsit soluția. Lemnele deja croite pe dimensiuni pentru biserică au fost transportate pe ape. De sus de la Maramureș, biserica a venit pe Someș, pe Mureș și a ajuns la Sibiu, la vama de la Turnu, pe Olt. Aici lemnele au fost lăsate pe apă și au ajuns aici, după ce au trecut pe Valea Oltului la Topolog unde căruțașii tocmiți de Duminică au încărcat lemnele și le-au adus în inima comunei. Biserica se spune că a fost ridicată foarte repede, meșterii maramureșeni au tăiat cum trebuie lemnele”, a mai adăugat preotul Cristea care slujește aici jumătate din sărbătorile anului.
Biserica a fost reabilitată în anul independenței României, 1878, și apoi în 1883 și din nou în 1923. „Din păcatele autoritățile comuniste nu au mai acordat atenție acestor bijuterii de lemn iar preoții care slujeau s-au descurcat cum au putut. Părintele Tudosie deși a cerut să fie înlocuită șița originală cu o alta tratată nu a primit niciun răspuns și atunci împreună cu sătenii, în 1967, au pus mână de la mână și au făcut un acoperiș de tablă pentru ca apa să nu mai pătrundă în interior deoarece înăuntru deja pictura se degradase și mai era și Icoana Mântuitorului, care are 75 pe 52 ca dimensiuni, este din anul 1875 și care se puteau distruge complet”, a menționat preotul.
Dar Biserica Sf. Ierarh Nicolae nu este singura venetică din Stoilești. Ea mai are o soră, tot din secolul al XVIII-lea, în satul Stănești.
„Este vorba despre biserica Sfinții Arhangheli Mihail și Gavril, adusă de această dată din Moldova de un fiu al satului, pe nume Lascu Ostroveanu, iubitor de credință care a cumpărat din nordul Moldovei lemn sfânt pentru biserică. Lemnele însă aici au venit pe uscat. Și azi această mândră bijuterie strălucește ca dovadă că Dumnezeu a binecuvântat mult comunitatea din Stoilești”, conchide preotul Vasile Cristea.
Cele 2 biserici românești aduse din Transilvania și Moldova cu mult înaintea unirii s-au alăturat bisericilor existente din Stoilești, înfăptuind poate mai repede cu o sută de ani, o unire în credință a celor trei regiuni istorice ale României. (agerpres.ro)
