Nu mai e cazul să spunem, ci doar să amintim că localitatea Moisei, din Protopopiatul Vişeu, este un reper istoric contemporan, legat de terorile celui de-al doilea război mondial. Aici au fost ucişi mişeleşte 29 de persoane de armata hortistă în retragere, la sfârşitul războiului. Există un muzeu şi un monument din piatră în memoria cestor eroi. Există casa în care au fost împuşcaţi pe geam martirii.
Dar şi istoria veche a Moiseiului ne prezintă fapte zguduitoare. În timpul invaziei tătarilor din 1717 cele două biserici parohiale din lemn, ce existau atunci, localitatea fiind mare, cu peste 8.000 de suflete, au fost arse, împreună cu întreg satul, de năvălitori. În locul lor s-au construit, de către credincioşii de aici, alte două biserici, învelite cu draniţă, cu un turn fiecare, în care existau două clopote. Ele, după cum atestă documentele, au fost ridicate în anii 1720-1721, deci la trei-patru ani după invazie. Moiseiul a renăscut, ca pasărea Phenix, din cenuşă, după fiecare ardere.
În prezent, Moiseiul are 4 biserici, trei construite din zid şi una din lemn. Are şi mănăstire de sute de ani. La una din biserici, cea din partea de sus a satului, din Parohia nr. 1, a fost ieri sărbătoare creştinească, cu lume multă, prilejuită de prezenţa Arhiereului pentru oficierea Sfintei Liturghii. Iar prezenţa Arhiereului într-o comunitate creştină pentru oficierea Sfintei Liturghii scrie o filă de istorie locală.
Sfânta Liturghie Arhierească
O asemenea filă de istorie locală a fost scrisă , duminică, 10 ianuarie 2016, la Moisei, când Preasfinţitul Părinte Justin Sigheteanul, Arhiereu-vicar al Episcopiei Maramureşului şi Sătmarului, a oficiat Sfânta Liturghie Arhierească în Parohia Moisei I, în biserica cu hramul Sfânta Cuvioasă Parascheva, preot paroh Dumitru Timiş. Un mare sobor de preoţi şi diaconi, în frunte cu protoiereul Vişeului, pr. Mihai Chira, au slujit alături de Preasfinţitul Părinte. Au fost prezenţi slujitorii Altarelor din cele 4 parohii ale localităţii, din oraşul Borşa şi de pe Valea Izei. Răspunsurile la Sfânta Liturghie Arhierească au fost date de corul bisericii, dirijat de profesoara de muzică Maria Şofronici.
Predică despre începutul propovăduirii Domnului
Cuvântul de învăţătură rostit de PS Părinte Justin Sigheteanul s-a referit la pericopa evanghelică a duminicii, a începutului propovăduirii Domnului. Propovăduirea Evangheliei începe cu un îndemn la căiţă: „Pocăiţi-vă, căci s-a apropiat împărăţia cerurilor”. Lumina lui Hristos se dovedeşte nemuritoare peste secole şi milenii. Este atât de puternică încât Apostolii Domnului au răspândit-o cu mâinile goale în lume şi au întemeiat creştinismul în rândul neamurilor. Iar acea lumină dăinuie şi azi. Neamurile au devenit noi. Se poate spune că fiecare neam a devenit popor ales. Creştinismul este fundamental în devenirea Europei. Marile valori ale Europei s-au făcut prin intermediul creştinismului, dar, din păcate, acum Occidentul îşi leapădă haina sfântă a creştinismului, în timpul căruia s-au creat capodoperele mari ale ştiinţei şi culturii, valorile civilizaţiei creştine. De aceea, în istorie vor rămâne doar neamurile care Îl vor mărturisi pe Hristos. Să păstrăm Lumina lui Hristos ca pe un chivot, pentru că aceasta ne va conduce spre Împărăţia lui Dumnezeu. De la Hristos şi Sfinţii Lui luăm putere. Fără creştinism nu am fi avut valori, a subliniat Preasfinţitul Părinte.
Zi aniversară pentru părintele paroh Dumitru Timiş
Azi a fost o zi cu mai multe semnificaţii pentru părintele paroh. Azi, 10 ianuarie, este ziua naştere a sfinţiei sale, împlinind 68 de ani de viaţă şi aproape 40 de slujire în aceeaşi parohie. Pentru aceasta PS Justin Sigheteanul i-a înmânat Gramata Episcopală.
Apoi, tot azi, şi-a luat rămas bun de la credincioşii pe care i-a păstorit, pentru că iese la pensie. L-au felicitat soborul, credincioşii, doamna preoteasă şi un grup de copii, prin cuvinte alese şi cântece bisericeşti. A primit din partea acestora şi un frumos tort.
Binecuvântarea Centrului Social „Sfânta Cuvioasă Parascheva”
PS Justin Sigheteanul a binecuvântat inaugurarea Centrului Social „Cuvioasa Parascheva”, ridicat în apropierea bisericii. Construit recent, pe banii parohiei, părintele Dumitru Timiş a ieşit la pensie ca preot paroh în aceeaşi zi când Clădirea Centrului Social a fost inaugurată. Este formată din parter şi etaj, are mai multe camere, pentru nevoile sociale ale parohiei: două săli catehetice, sală de mese, bucătărie, magazie, bibliotecă, săli pentru activităţi cu tinerii etc. Ridicarea construcţiei a durat trei ani, iar utilitatea ei, acum, după darea în folosinţă, este de necontestat. (episcopiammsm.ro)