RENUNȚĂ LA JOBUL DE PILOT După ce regina Elisabeta a II-a a anunțat că va renunța la unele dintre atribuțiile sale oficiale sale, casa regală a anunțat că cel care se va ocupa de acestea full-time va fi prințul William (34 de ani), care este nevoit astfel să renunțe la jobul său de pilot al unui elicopter ambulanță.
Pe lângă renunțarea la jobul lui, ducele de Cambridge, al doilea în linia succesiunii la tron, trebuie să se mute împreună cu familia sa, Kate Middleton și cei doi copii, la Londra, în vară, și să renunțe la reședința din estul Angliei, din comitatul Norfolk.
„După perioada petrecută în armată, am avut experiențe în acest loc de muncă pe care le voi purta cu mine întreaga viață și asta va adăuga o perspectivă valoroasă activității mele în cadrul familiei regale pentru deceniile ce vor veni”, a declarat William.
Soțul lui Kate Middleton a lucrat în cadrul forțelor armate britanice între 2006 și 2013, activând în ultima perioadă ca pilot al unui elicopter de căutare și salvare. După plecarea din serviciul militar s-a angajat ca pilot al unui elicopter ambulanță în cadrul serviciului specializat din regiunea în care locuia, East Anglia Air Ambulance.
Continuarea, AICI.
Sursă foto.