REGELE NOSTRU Regele Mihai Întâiul a fost Regele câtorva generații, ca o pecete a speranței aplicată pe harta României comuniste. Chiar și a României șmechere, de după 1990.
El a fost Regele nostru fără regat, cel care a suferit pentru noi printre străini și căruia nu i-am răsplătit cu adevărat suferința. Poate că nu i-am înțeles nici destinul tragic.
Unii nu i-au prețuit nici iubirea față de țară. Ferdinand a fost Regele bunicilor și străbunicilor noștri. El i-a adunat pe toți împreună. Carol I a fost primul nostru Rege. Dar sufletul nostru rămâne plecat în fața Regelui Mihai, a sacrificiului său de decenii dedicate patriei și iubirii de departe.
Cel mai iubit dintre toți a fost cel care pleacă. România n-a avut norocul altor eroi tăcuți și la fel de adânci în iubire și în modestie.
Un crâmpei frumos de spirit românesc, un monument de tăcere, o flacără pentru dragostea de țară. Îndoliem una dintre icoanele de la care ne mai rămâne să ne revendicăm în zilele de restriște și dezordine. (Cornel Nistorescu)
Prinţul Charles: „Este un om pe care îl admir de când îl cunosc. Sunt profund afectat de ceea ce a trebuit să îndure atâția ani. Este unul dintre acei oameni deosebiți care-și păstrează calmul în orice circumstanțe. Mereu am admirat calitățile acestui mare om de stat, răbdarea și înțelegerea lui față de oameni. De asemenea, rezistența și tăria sa, dacă ne gândim prin ce a trecut“.
Virgil Gheorghiu: „Pentru mine, un rege este un simbol sacru… regii sunt într-adevăr nişte vulturi. Uneori vulturii pot zbura mai jos decât găinile, fireşte, dar găinile nu zboară niciodată atât de sus ca vulturii.“ (Constantin Virgil Gheorghiu, Mémoires, Éditions Plon, 1986)
Sorin Dumitrescu: „Regele este modelul meu uman. De la el am învăţat şi învăţ «pe nevăzutelea» cum să împlinesc exigenţele Modelului meu divino-uman. De exemplu, acesta pretinde (posibilă) imposibila iubire a vrăjmaşilor. Aud comanda şi mă uit la Rege. Are (mulţi) duşmani. De ce nu se răzbună? Fiindcă şi‑ar atribui o autoritate şi un drept care nu îi aparţin. Aparţin exclusiv Celui care se răzbună neuman: împărţit şi neamestecat. Rezultatul: în final, în locul vrăjmaşului se prezintă un ins de treabă, şi cuviincios, şi modest! Miracol! Dar pe 23 octombrie 2006 – cu prilejul sărbătorii la Ateneul Român a celor 85 de ani împliniţi de «Regele aşteptării» […] –, în primul rând al lojei oficiale puteau fi văzuţi Regele şi Regina, în vreme ce în rândul din spatele lor […] putea fi zărit tocmai puternicul prigonitor de altădată, fostul preşedinte Ion Iliescu […]. Din punct de vedere duhovnicesc, teribila privelişte de la Ateneu constituie o biruinţă a Regelui […], ca să nu mai vorbim de tacita şi implicita catehizare a lumii româneşti asupra modului în care trebuie iubiţi vrăjmaşii.“ („Lumea Regelui“, Ed. Polirom)
ÎPS Irineu Pop: „În biserică sunt arhiereii şi preoţii, învestiţi cu putere de Sus, prin coborârea Duhului Sfânt asupra lor. Tot aşa, Regele este Unsul lui Dumnezeu, pecetluit cu putere de sus şi rânduit prin pronie divină să slujească la altarul naţiunii cu succes şi cu roade binecuvântate. De aceea, poporul pe care Regele îl conduce trebuie să-l privească pe Suveran cu respect, o oarecare veneraţie, ştiind că, pus fiind de către Dumnezeu la prezidiul naţiunii, nu poate decât să lucreze spre folosul tuturor.“ („Ora Regelui“, 29 martie 2014, minutul 45:00)
Ionel Haiduc: „prin prezenţa sa în ţară, discretă şi elegantă, prin atitudinea sa deasupra agitaţiei din fiecare zi, Regele Mihai contribuie la promovarea adevăratelor valori ale moralităţii, este un exemplu de onoare, demnitate, patriotism şi loialitate faţă de ţară. […] Academia Română şi-a respectat tradiţia şi l-a ales Membru de Onoare, ca semn de deosebită cinstire şi recunoaştere a locului pe care Regele Mihai îl ocupă în istoria acestei ţări.“ (Lumea Regelui, Ed. Polirom, 2011, p. 145)
