Președintele Consiliului Județean Maramureș, Gabriel Valer Zetea, a anunțat un set de măsuri care vizează reducerea risipei și responsabilizarea administrației județene în ceea ce privește gestionarea fondurilor publice. Reforma, spune el, nu trebuie să fie doar una de imagine, ci una cu efecte directe în buget și dezvoltare: „Reforma în administrația județeană nu înseamnă doar restructurări de personal sau comasări instituționale. Înseamnă și responsabilitate în gestionarea fiecărui leu din bugetul public.”
Zetea atrage atenția că, în timp ce la nivel național se menține același nivel al cheltuielilor, în Maramureș se caută soluții de optimizare: „Bugetul actual prevede peste 17 milioane de lei în acest capitol, iar eu am propus o reducere între 5 și 10%, ceea ce ar putea însemna o economie de până la 1,5 milioane de lei, bani care pot fi redirecționați către investiții și dezvoltare.”
Un alt punct esențial al reformei propuse îl reprezintă gestionarea strictă a sporurilor pentru proiecte europene.
„S-au acordat sporuri de 50% unor angajați care nu aveau, de fapt, nicio contribuție reală la aceste proiecte. În mandatul meu anterior am impus, prin hotărâre de Consiliu Județean, ca sporurile să nu depășească 20% din salariu, iar restul să fie acordate numai cu aprobarea ordonatorului principal de credite, adică a președintelui CJ. Voi aplica din nou această regulă. Vreau să știu cine, de ce și în ce condiții lucrează în afara programului și dacă este într-adevăr necesar”, a explicat Gabriel Zetea.
Se estimează astfel o economie de 2 milioane de lei anual, prin reducerea cheltuielilor de la 4 milioane la 2 milioane.
Zetea anunță că va relua un plan mai vechi: externalizarea unor servicii sociale către ONG-uri acreditate, o măsură care ar aduce eficiență și economii semnificative.
„Avem în județ 800 de beneficiari în casele de tip familial, iar cheltuielile pentru întreținere, hrană și personal sunt tot mai greu de susținut din fonduri proprii. Încă din 2020 eram pregătit să externalizăm o parte din aceste servicii către ONG-uri specializate, care pot oferi servicii de calitate, la costuri mai mici, cu un control riguros din partea instituțiilor publice. Prin această măsură putem obține o reducere de până la 30% din cheltuielile totale ale acestor centre. Nu e o măsură improvizată, ci una bine gândită, amânată doar de schimbările de conducere. Acum, sunt decis să o duc la capăt”, a subliniat președintele CJ Maramureș.
Toate aceste măsuri, deși modeste la nivel individual, converg către un obiectiv comun: eliberarea bugetului de cheltuieli inutile și direcționarea fondurilor spre dezvoltare: „Toate aceste măsuri – reduse poate individual, dar importante împreună – au un scop comun: să eliberăm bugetul de povara risipei și să-l redirecționăm spre investiții reale în dezvoltarea județului.”
Mai mult, Gabriel Zetea lansează și un apel către colegii din administrație: „Le cer tuturor consilierilor județeni să susțină acest efort de normalizare a cheltuielilor. Nu putem cere comunității mai mult, fără să arătăm că și noi, cei care conducem județul, facem eforturi reale pentru eficiență, echilibru și rezultate.”