Cântecul „Rap God” al rapperului american Eminem este melodia cu cele mai multe cuvinte, potrivit www.guinnessworldrecords.com. Hitul „Rap God” are 1.560 de cuvinte, iar artistul reușește să le spună pe toate în doar șase minute și câteva secunde, o performanță recunoscută de Guinness World Records drept un record mondial. Un simplu calcul arată că Eminem a rostit 4,28 de cuvinte pe secundă.
În versurile piesei, Eminem vorbește despre conflictele prin care a trecut în carieră și face aluzii la comportamentul altor rapperi, cum ar fi: 2Pac, Ice Cube, Eazy-E, Run-DMC, Dr. Dre, Rakim, Pharoahe Monch, Fabolous, Ray J și Heavy D & Boyz. În total, Eminem face referire la 43 de nume din lumea rap/hip-hop.
„Rap God” este al treilea single de pe albumul din 2013 al lui Eminem, „The Marshall Mathers LP 2” (al optulea al rapperului american). Cântecul a intrat pe locul 5 în UK’s Official Singles Chart, la 26 octombrie 2013, și pe locul 7 în US Billboard Hot 100, la 2 noiembrie 2013. Videoclipul a fost difuzat în premieră pe YouTube pe 14 octombrie 2013.
Eminem a lansat, de-a lungul carierei sale, opt albume, care s-au vândut în 86,5 milioane de exemplare în toată lumea. După ce și-a făcut debutul în actorie, în 2002, cu rolul din „8 Mile”, pentru care a fost apreciat de criticii de specialitate, Eminem a preferat să se concentreze asupra carierei sale de muzician. Albumul „Recovery” a fost discul cu cele mai mari vânzări din Statele Unite ale Americii în anul 2010.
Agerpres