RECOMANDĂRILE JANDARMILOR Jandarmii de la Posturile Montane Şuior, Cavnic, Valea Vaserului şi Borşa din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Maramureş, vor fi prezenţi în zona staţiunilor montane şi pe traseele turistice intensificând acţiunile în zona de competenţă şi în mod deosebit acolo unde este posibil să se producă evenimente, fiind pregătiţi să intervină în diferite situaţii. Jandarmii montani acţionează zilnic în aceste staţiuni turistice şi trasee montane din judeţ pentru menţinerea unui climat de ordine şi siguranţă publică, pentru prevenirea şi combaterea infracţiunilor precum şi pentru salvarea celor aflaţi în dificultate.
Recomandările pe care le fac jandarmii pentru această perioadă sunt legate de respectarea de către turişti a unor reguli de bază atunci când se află în natură după cum urmează:
- a) să nu distrugă, modifice ori să degradeze panourile informative, marcajele, indicatoarele, construcţiile, împrejmuirile sau orice alte amenajări;
- b) să arunce deşeurile doar în locurile special amenajate;
- c) să depună selectiv deşeurile de ambalaje în containerele inscripţionate corespunzător categoriei de deşeuri, în conformitate cu regulile privind colectarea selectivă;
- d) să aprindă focul doar în locurile special amenajate şi să îl supravegheze în permanenţă;
- e) să respecte orarul de desfăşurare a activităţii de picnic corespunzător zonei respective;
- f) să lase locul în care au desfăşurat activitatea de picnic curat şi nealterat;
- g) să parcheze autovehiculele doar în zonele special amenajate în acest scop;
- h) să folosească pentru satisfacerea necesităţilor fiziologice doar locurile special amenajate;
- i) să nu folosească produse de igienă personală la o distanţă mai mică de 30 m faţă de cursurile de apă;
- j) să nu spele obiectele care au deservit activităţii de picnic în apele din vecinătatea zonei special amenajate pentru activităţile de picnic sau a zonei indicate pentru activităţile de picnic. Împrăştierea pe sol a apei uzate rezultate în urma activităţii de picnic sau vărsarea acesteia în apele din vecinătatea zonei special amenajate pentru activităţile de picnic ori a zonei indicate pentru activităţile de picnic sunt interzise;
- k) să nu hrănească animalele sălbatice;
- l) să nu îndepărteze, să nu rănească ori să nu distrugă plantele, animalele, rocile sau orice alte elemente ale cadrului natural şi/sau construit;
- m) să nu posteze semne sau mesaje;
- n) să păstreze liniştea şi să nu deranjeze comunităţile locale, viaţa sălbatică sau alţi vizitatori;
- o) să nu arunce ţigări, chibrituri sau orice alte obiecte aprinse în alte locuri decât în cele special amenajate;
- p) să respecte ordinea publică şi bunele moravuri, conform prevederilor legislaţiei în vigoare;
- q) să nu desfăşoare activităţi de picnic în afara zonelor special amenajate pentru activităţile de picnic şi/sau a zonelor indicate pentru aceste activităţi
*Pentru orice problemă pe care o întâmpină în spaţiul montan, turiştii pot apela cu încredere la ajutorul oferit de jandarmii montani în orice împrejurare care le poate pune în pericol integritatea fizică şi nu numai, sau apelând „112”.
Informații furnizate de Inspectoratul de Jandarmi Județean Maramureș