Cică a ”preferat să meargă de unul singur”, cel puţin deocamdată. Păstrează dialogul, dar a fost trădat de unii membri ai PDL. Nu actuali, ci foşti! Închipuitul de la Iaşi, Mihai Răzvan Ungureanu, o drege mai rău ca şi Coana Chiriţa. O ţine ca Guluţă. Nu a fost respins de bătrânii PDL, el a preferat să meargă de unul singur cu un partid mai mititel decât o coajă de nucă. Şi cu toate acestea, PDL-ul cel care nu-l înghite pe ras-tuns-frezat-ul MRU a făcut o trâmbiţată alianţă cu acesta şi cu Piticuţul de la ţărăniştii evadaţi. S-a pupat cu Blaga, de care se lipeştee ca nuca de butoi, e trambalat pe la televiziuni ca un desen animat pentru fraieri şi îndesat cu forţa într-o competiţie în care nu prinde ritmul.
Ce merite are Mihai Răzvan Ungureanu? Cică ştie limbi străine, de parcă salvarea României s-ar face la un concurs de traduceri. Cică e tânăr! Fals. În ciuda vârstei e bătrânicos în gândire. N-a schimbat costumul mental al discursului utecist. A fost premier! N-a fost decât de formă. N-a cîştigat un post. A fost pus. Traian Băsescu a sperat că se poate cârpi cu el pentru schimbarea lui Emil Boc şi poate îl foloseşte şi pe post de cârjă la ieşirea în scenă. N-a mers. Mihai Răzvan Ungureanu, cel cu aere de cult, s-a fumat mult mai repede ca EBA, celebră pentru incultura ei de toate felurile. A avut experienţă de manager! Vax. La SIE, MRU a fost ca un trântor împachetat în ceară. Dar nu în ceara albinelor, ci în galbenul ameţitor al documentelor de istorie.
Omul a mai încropit nişte cărţi din documente puse unul lângă altul şi s-a gândit că mai tipăreşte o cărămidă cu care să ia faţa analfabeţilor din partide şi ministere. Că are discurs! Are pe dracu’! Vorbeşte cu unghia în gât, aproape castrat, luat de valurile enunţului spune şi prostii. MRU, oricât de sclifosit pare, este unul dintre aceia care vorbesc mai repede decât gândesc. Şi de-aia uneori se chinuie vizibil să potrivească gândurile cu vorbele deja plecate spre microfoane. Să ne înţelegem asupra unui lucru. Mihai Răzvan Ungureanu nu este politician. N-a câştigat nici o dispută, nu a făcut parte din nici o echipă şi nu a convins nici un pedelist să îl susţină. A fost şi este băgat în joc, aşa cum bagi un cui într-o scândură. Adică pe baza de forţă. În cazul cuiului, cu ciocanul, în cazul său, cu Traian Băsescu.
Şi totuşi, oricât de şantaliu priveşte, Traian Băsescu vede binişor scena politică românească. Şi pricepe că ras-tuns-frezat-ul se mişcă împiedicat, anti-charismatic, repezit, arogant şi anti-vot. Nu-i aseamănă decât o anume disperare după femei. În rest, absolut nimic. Traian Băsescu are nevoie de un urmaş politic, adică de un salvator. Şi vede bine că nu el este omul. Nici pentru PDL, nici pentru încropita alianţă, nici pentru a-i asigura imunitate la final de mandat. Susţinerea lui Traian Băsescu nu vine nici din convingere, nici din eroare. Este rezultatul unei presiuni externe. Vine de pe linia SUA sau a grupurilor de influenţă evreieşti. Comisia Europeană, chiar dacă o vreme Mihai Răzvan Ungureanu a jucat rolul de cărător de geantă al lui Bodo Hombach pe la Pactul de Stabilitate, nu dă pe el nici două cepe degerate.
Cum va câştiga voturi Mihai Răzvan Ungureanu după puzderia de gafe, excese, abuzuri şi prostii? Închipuitul nostru cu pretenţii de înţelept nu poate aduna zece articole sau studii mai de dai Doamne. În schimb are o roabă de discursuri şi interviuri. Cum şi cât de boiereşte a trăit la SIE rămâne de aflat în detaliu. De bună seamă că nu pe banii spionilor se lăfăia în Austria la Interalpen Hotel Tyrol cu tot familionul. De bună seamă că istoricii şi serviciile secrete vor afla în cele din urmă ce rol a avut el în pierderea moştenirii Gojdu. (Îţi mai aminteşti, Mihai, cum te lăudai cu Fundaţia de la Sibiu şi cu băieţii care te-au ajutat şi te băteai cu două degete de la mâna dreaptă pe umărul stâng?)
Nu ştiu în ce măsură aceste două lucruri ne-ar putea ajuta să înţelegem cine se află în spatele închipuitului nostru! Un alt lucru însă ar putea să ne ajute peste măsură. Cât a funcţionat la SIE, Mihai Răzvan Ungureanu a avut de trecut şi prin evenimentul numit accidentul mortal al lui Teo Peter. După unele informaţii, ras-tuns-frezat-ul nostru gureş ar fi contribuit la înlocuirea celui responsabil cu un soldat american. Şi astfel a fost salvat fiul ambasadorului de atunci (de altfel, Jack Dyer Crouch al doilea a şi părăsit rapid România) de un proces păgubos pentru el, pentru tatăl său şi chiar pentru imaginea statului american în România.
Cam de aici porneşte campania acestui închipuit pe care numai orbii noştri cultural-politici îl văd un lider şi o soluţie pentru conducerea unei forţe politice aflate în derivă. PDL-ul se scufundă, iar în fruntea sa, cărat cu roaba obligaţiilor, Mihai Răzvan Ungureanu, închipuitul dintre Andrei Pleşu şi Gabriel Liiceanu, chiţăie preţios despre viitor.
Cornel Nistorescu