Prin execuţia lui N. Ceauşescu s-a vrut, printre altele, să fie scoase din discuţie conturile bancare ale României. Mai exact, deconspirarea lor. Legătura acelui pretins complet de judecată cu idealurile populare n-a existat nicio clipă. O judecată corectă ar fi dus nu numai la căderea reală a comunismului, dar şi la o egalitate de şanse în societate. Atât de dificila, imposibila, scoatere din joc a securiştilor în anii care au urmat îşi are rădăcina acolo, în acel simulacru juridic.
Blestemul care urmăreşte societatea românească, invocat de unii nostalgici, este constituit strict din cei care aveau să pună bazele capitalismului autohton. Un capitalism de grup care a confiscat întreaga structură statală. Puterea şi Opoziţia politică de astăzi sunt emanaţii ale acelei groteşti configurări. Deşi o clarificare morală pare de domeniul absurdului, structurile trecutului totalitar se văd expuse de propriul lor primitivism.
O reformare a lor este imposibilă, de unde şi imposibilitatea unor reforme adevărate. Securitatea nu a fost sinistră doar în anii comunismului, a rămas la fel, în alte planuri. Dacă România arată astăzi drept una dintre fundăturile Europei, vina aparţine celor care au administrat-o. Aserţiunea că politicienii trebuie absolviţi reprezintă o iresponsabilitate. Cine a devalizat România? Cine a menţinut justiţia drept o farsă, dacă nu cumva un fel de pază în interesul infractorilor, abuzurilor?
Capacitatea de reformare a clasei politice actuale este zero. Fabuloasele averi plus puterea au anchilozat-o până la ultimul deget în această direcţie. Parlamentul pare, este, o adunare a celor implicaţi în tot răul care se întâmplă. Acordarea de şanse actualilor politicieni ţine de o debilizare a reacţiilor publice. Anul 1989 ar trebui intens rememorat, studiat, reanalizat din toate unghiurile. Controlul marilor averi e o bagatelă în contextul unei ţări aparţinând UE. Şi totuşi este o imposibilitate.
Readucerea economiei în punctul ei de sprijin, munca, inteligenţa, sensibilitatea, moralitatea, progresul se pot întâmpla. Banii de la UE, mult invocaţi, sunt un paleativ dacă mediul infracţional politico-economic nu este blocat în totalitate. Fuga tuturor actanţilor falsului capitalism spre politică pentru a căpăta imunitate trebuie oprit. Până una alta, nu incompatibilii Mircea Diaconu şi Mircea Dinescu reprezintă problemele României la Bruxelles, cum abject au lăsat să se înţeleagă instituţii abilitate. Reconfigurarea acestor instituţii pe chestiuni reale, de anvergură, nu mai poate fi amânată. Condusă de la Bruxelles, România se autodesfiinţează într-o perioadă nu foarte lungă.
Am văzut, ca într-un coşmar veritabil, cum oficialii noştri, împreună cu unele caricaturi de la Bruxelles, dau asigurări că nu se vor atinge de libertatea presei, de parcă acest fapt ar fi chiar posibil. Libertatea presei, a gândirii, este fundamentul libertăţii, al progresului. Fără această libertate, democraţia este arestată. Dacă aceste atitudini s-ar produce în presa germană, franceză, engleză, cred că a doua zi birourile acelor domni ar fi eliberate. Acest dublu limbaj aplicat României are drept cauză politica externă a Bucureştiului.
Cumpărarea imaginii externe, politica fiind o afacere pretutindeni, cu piruete, contracte, e o practică arătând câtă valoare, patriotism şi potenţial are un politician. România se află îngropată la această oră, nu întâmplător, în tot felul de secretizări. Despre transparenţă vorbesc doar unele ONG-uri, şi acelea teoretizând până la o indirectă apologie a dictaturii. Răul făcut de Securitatea care a confiscat revolta din 1989 se vede acum printr-un fel de tunel prin care va trebui să revenim la realitatea europeană, mai devreme sau mai târziu. Nu e de mirare că un cunoscut afacerist vântură sabia unei grandori maladive peste Parlament, peste o ţară întreagă, şi toată lumea îl priveşte consternată, dar epigramistul M.I. Quintus îl venerează.
Ceauşescu despre care se vorbeşte neîntrerupt există în varianta unui sistem diabolic. Îl regăsim acum în averile fabuloase, în posturi de televiziune, în personaje ocupând funcţii exercitate în stilul cunoscut. Umbra lui este reprezentată de imensele fonduri pe care le-a gestionat şi care au fost, ulterior, însuşite.
De la documentarul lui Andrei Ujică la Reconstituirea lui Lucian Pintilie se întinde un drum pe care românii poartă încă în spate povara unei actualităţi care le face viaţa insuportabilă. Succesul talentatului Cristian Mungiu trebuie adus în adevărul zilei, nu doar în comentarii jurnalistice, precum întregul adevăr cultural, teologic, ştiinţific. Trăim într-un cinematograf cu jurnale ale succesului politicienilor, cu fanfarele de la Bruxelles.
Pe acest drum au dispărut N. Labiş, Marin Preda şi atâţia care au încercat să demitizeze istoria. Nu a existat un alt preţ. Eroii de carton ar trebui să păstreze o reculegere reală, iar alţii şi alţii ar trebui să vadă tot ce s-a întâmplat şi se întâmplă, fără a urma comportamentul torţionarilor cum se întâmplă. Ideologiile în numele binelui, de oriunde ar veni, nu pot fi acceptate dacă încalcă morala, adevărul fiinţei. Aşa s-a instaurat comunismul, printr-un populism care avea să distrugă absolut totul. Curentul acela încă există, se reface. Îl trăim.
Banii lui Ceauşescu sunt precum banii evreilor din băncile elveţiene. Vor trebui restituiţi acestei naţiuni fără prea multe tertipuri. Cred că prin evaluarea averilor capitaliştilor cu pseudonim se poate apropia astral clipa unor adevăruri privind societatea românească. Conştientizarea istoriei este calea, unica.
Ioan Vieru
