RECIDIVIŞTI. Doi recidivişti abia ieşiţi din închisoare, unde au ajuns pentru jafuri, au pus la cale o nouă spargere. De data asta, însă, şi-au propus să-şi ucidă victimele, trei persoane vârstnice din Mireşu Mare.
Totul se întâmpla în 1981, prin luna mai, după cum povesteşte colonelul (r) Arghir Berciu, care era la acea vreme ofiţer judiciarist. Informatorii erau pe atunci nişte sursele de informare foarte apreciate, iar o astfel de sursă l-a informat pe colonelul Berciu despre un triplu asasinat pe care îl puneau la cale doi indivizi, recidivişti. Colonelul explică de ce au trecut, cei doi, la un alt nivel de infracţionalitate: ”După eliberarea din penitenciar, şansele lor de a fi angajaţi pentru a-şi câştiga existenţa sunt din ce în ce mai reduse. În această situaţie, infractorii se îndreaptă spre a comite infracţiuni din cele mai diverse şi cu moduri de operare deosebite, pentru a nu putea fi identificaţi de către organele de poliţie. În general, un infractor de talie a trecut la infracţiuni de jaf prin spargerea de bancomate, bănci, case de schimb, unii folosindu-se de uniforme, atât de poliţie, cât şi de mascaţi”, explică el. Revenind la cazul în speţă, el povesteşte că informatorul său i-a spus într-o seară, târziu, că cei doi recidivişti voiau să acţioneze la Mireşu Mare, unde aveau în vizor o bătrână şi familia unui învăţător pensionar – el şi sora lui.
”A doua zi, seara, am fost informat că cei doi au planificat ca seara următoare, pe la orele 11-12, să pătrundă în casa bătrânei cu chei potrivite. Informatorul a precizat că aceştia se numesc R. G. – fost condamnat pentru furturi, tâlhării şi tentativa de omor, iar celălalt, H.R., şi el recidivist, condamnat pentru furtul din locuinţă şi infracţiuni cu violenţă. La astfel de informaţii primite, ofiterul de judiciar trebuie să reacţioneze rapid şi operativ, în acelaşi timp să ia măsuri pentru prevenirea triplului asasinat”, explică acum colonelul Berciu. Bătrâna, cooperare cu miliţienii pentru prinderea infractorilor Aşa că, după ce a aflat că bătrâna Rozlia este prima victim vizată de cei doi, s-a dus la ea acasă şi a pus la cale, împreună cu ea, prinderea celor doi. ”M-am deplasat urgent în Mireşu Mare la bătrâna Rozalia, care era prima planificată pentru a fi omorâtă. M-am prezentat cine sunt şi, după o discuţie mai lungă pentru a-mi face primele impresii despre viitoarea victimă, încet, încet am abordat şi subiectul pentru care am venit la ea. Am constatat că este o femeie puternică, cu un moral bun, curajoasă, uşurându-mi misiunea de prindere în flagrant a celor doi tâlhari, mai spune colonelul Berciu. Au stabilit împreună ca el să stea ascuns într-un şifonier deschis circa 10-15 cm, astfel încât să poată vedea toate mişcările celor doi şi să poată acţiona când va fi cazul. ”M-am aşezat pe un taburete în şifonier, am stat până la ora unu şi, într-adevăr, cei doi au fost foarte punctuali. La ora unu au intrat cu chei potrivite în tindă, după care în camera de la drum au aprins becul. Bătrâna s-a ridicat din pat, a răspuns la salutul lor şi i-a întrebat ce doresc. Aceştia i-au răspuns că doresc o cană de vin, contra cost”. Şi acţiunea începe. Rozalia s-a dus în tind şi a adus un canceu (cană mare) de vin şi două pahare, iar ei s-au servit. După ce l-au consumat, i-au cerut bătrânei să le mai aducă unul, spunându-i să nu-şi facă griji, pentru că au bani, au cu ce să plătească.
”Aceasta s-a dus şi a mai adus vin, iar în momentul când Rozalia a întins mâna să pună cana pe masa, cel din stanga mesei, R.G., s-a ridicat rapid de pe scaun şi s-a repezit cu mâna la gâtul bătrânei. În acel moment am tras un foc de pistol în tavan, somându-i să se culce pe burtă cu mâinile la spate. Atunci au intrat în casă şi cei doi miliţieni care erau de pândă în lemnărie şi cu ajutorul lor au fost încătuşaţi”, rememorează acum Arghir Berciu. La percheziţia corporală au găsut asupra lor un adevărat arsenal: unul dintre ei avea două cuţite cu lame duble, un pumnal şi o sumă mai mare de bani. ”Suma era provenită din furturi din locuinţe. La H.R. i s-a găsit în buzunar un cuţit cu lamă dublă şi o sumă mai mică de bani”, mai descrie colonelul. Planul celor doi, să ucidă, dar să scape Planul celor doi era ca după ce o vor ucide pe bătrâna Rozalia, să meargă imediat la familia Marincaş, fost învăţător, pensionar în varstă, care locuia împreună cu sora lui, Victoria. Aceştia urmau să fie ucisi tot prin asfixiere, după care erau jefuiţi. Cei doi au fost aduşi în Baia Mare în arestul miliţiei, iar a doua zi s-a început anchetarea lor. Erau bănuiţi ca ar fi comis şi alte infracţiuni de tâlhărie şi omor: ”Din anchetă a rezultat (declaraţia lui H.R.) că R.G., în cazul în care vor fi surprinşi de miliţie, să acţioneze rapid cu cuţitul şi chiar să comită crimă pentru a scăpa. Continuând cercetările, s-a stabilit că aceştia au comis mai multe spargeri de locuinţe în judeţele Maramureş şi Satu Mare”. După ce au fost audiaţi de căter procurori, s-au prelevat probe pentru analizarea amprentelor digitale de pe pahare. ”Această operaţiune a fost efectuată la un nivel tehnic deosebit de către cel mai bun criminalist plutonier, Breban Romica”, îşi mai aminteşte acum colonelul judiciarist. Prevenirea, mai importantă decât prinderea infractorului după ce a comis fapta Dupa audierea lor de către procurori şi având în vedere probele din dosar s-a emis un mandat de arestare pentru 30 de zile. Cele doua pahare din care au băut vin R.G. şi H.R., au fost ridicate pentru a se preleva amprentele digitale, pentru a nu mai exista niciun dubiu cu privire la vinovăţia celor doi. ”Aş sublinia că la primirea unor informaţii cu privire la comiterea unor fapte de tâlhărie sau omor, ofiţerul judiciarist nu are voie să aibă nicio ezitare, să pună totul la o parte, să treacă la verificarea informaţiei, luând în primul rând măsuri de prevenire, pentru că prevenirea este de bază şi este mult mai importantă decât prinderea infractorului, după ce fapta a fost consumată”, ai explică el. Cei doi infracori au fost condamnaţi şi au primit ani grei de puşcărie. În locul casei vechi a bătrânei Rozalia se află acum o cas nouă, mare, în care locuiesc acum rude apropiate ale femeii. colonelul (r) Berciu a făcut, recent, o vizită familiei care, spre suprinderea lui, mai ştie despre acest caz. ”Am fost primit cu atata placere de catre aceasta familie Tohatan – care e ginere- , multumindu-mi, şi nu ştiau ce să-mi ofere pentru faptul că am salvat-o de la moarte pe Rozalia, dar şi a fraţilor Marincaş. La plecare mi-au oferit un buchet mare de flori, ca mică atenţie că i-am vizitat”, spune Arghir Berciu, după ultima vizită la rudeniile Rozaliei. Colonelul (r) Arhir Berciu a fost ofiţer de cercetări judiciare înainte de 89. El a debutat la 81 de ani cu o carte în care relatează cele mai interesante din cazurile pe care le-a întâlnit în cariera sa.
Sursa info